Homeopatia - o abordare energetica a medicinii

Motto:
Negati aceste adevaruri, daca puteti, descriind o metoda mai eficace, mai sigura si mai blînda decît a mea; negati-le, dar nu doar prin vorbe, caci am avut parte deja de prea multe. Dar, daca experienta va dovedi cum mi-a dovedit si mie ca metoda mea este cea mai buna, folositi-o pentru a salva oamenii si pentru a-i aduce slava lui Dumnezeu.
S. Hahnemann

Pledoarie pentru homeopatie

Exista în zilele noastre o neconcordanta în ceea ce priveste medicina: pacientii cred ca în acest domeniu îmbunatatirile constante au reprezentat un progres semificativ pentru starea de sanatate. In realitate, nu numai ca nu exista nici un fel de îmbunatatire, ci din contra, aparitia oricarui medicament nou, prin contraindicatiile si efectele lui secundare creeaza mai mult rau la niveluri din ce in ce mai profunde ale organismului uman. Problemele si efectele secundare ce apar în urma unui tratament pot fi mai grave decît boala insasi. Cu toate acestea, exista un numar tot mai mare de pacienti care solicita, uneori imperativ, un mare numar de medicamente, creîndu-se chiar un mit - acela ca eficienta medicului poate fi apreciata dupa numarul de medicamente prescrise de acesta. Ideea unei noi dimensiuni în practica medicala este cea de medicina energetica.

Partea energetica a fiintei umane este un element crucial pentru finalizarea oricarei vindecari reale. O serie de tehnici de vindecare au fost redescoperite si popularizate: acupunctura, reflexologia, osteopatia, homeopatia, iar pacientii cu boli cronice au început sa înteleaga ca procesele naturale de vindecare din organism pot fi stimulate si reechilibrate cu reale beneficii, fara pericolul toxicitatii medicamentoase.
Homeopatia poate ajunge atît de departe încît utilizarea ei universala în medicina ar însemna un real progres, dat fiind ca ea priveste nu numai dezvoltarea fizica a omului, cît si pe cea spirituala. Homeopatia ajuta la deschiderea centrilor superiori fata de influxul spiritual si celest. Homeopatia nu este limitata doar la anumite boli, ci este aplicata în mod universal, la toate bolile. Ea nu va vindeca însa toate cazurile, pentru ca uneori nu exista suficienta vitalitate care sa fie stimulata pentru a obtine vindecarea.

Homeopatia - o metoda medicala alternativa

Homeopatia a fost fondata ca o alternativa viabila la metodele medicale conventionale din vremea sa de catre renumitul medic german Christian Samuel Hahnemann, la începutul secolului XlX. Din ce în ce mai îngrijorat de pericolele si complicatiile cauzate de metodele fizice grosolane utilizate în terapeuticile din vremea sa, cu o intuitie sustinuta de observatii minutioase, el a elaborat o abordare mai eficienta si subtila, bazata pe vechile principii ale videcarii. In ciuda opozitiei puternice, el a folosit cu multa eficienta substante naturale de origine vegetala, animala si minerala, care au proprietatea de a stimula reactiile de vindecare ale organismului. Pe baza experientelor sale proprii, el a realizat o gama larga de substante naturale cu proprietati terapeutice, în urma unei vieti întregi dedicate cercetarii. Aceste remedii formeaza în prezent baza Materiei Medicale homeopate moderne, care s-a extins gratie muncii mai multor generatii de medici homeopati.

Homeopatia este acea parte a medicinii care utilizeaza legea similitudinii: orice substanta care în doze mari provoaca anumite simptome la o persoana sanatoasa, poate vindeca aceleasi simptome la o persoana bolnava cînd e administrata în doze mici. De exemplu, o persoana care bea multa cafea va suferi de insomnie si agitatie; în schimb, o persoana care nu poate adormi pentru ca este prea agitata se poate vindeca prin administrarea unei doze din remediul homeopat Coffea, preparat chiar din cafea.
In homeopatie au importanta simptomele proprii unui bolnav. Nu se îngrijeste deci o boala, ci un bolnav; nu se încearca mascarea simptomelor, ci canalizarea reactiilor organismului pentru eliminarea cauzei bolii si însanatosirea organismului. O consultatie la un cabinet de homeopatie nu seamana decît partial cu o consultatie clasica. Medicul homeopat va incerca sa afle cît mai multe informatii despre suferintele pacientului si despre modul lui de viata. Pacientul va fi întrebat cu privire la debutul problemelor sale de sanatate, factorii care le-au declansat, evolutia simptomelor. Este foarte important ca raspunsurile la aceste întrebari sa fie precise, sincere si obiective. Investigatia homeopatului se centreaza asupra mai multor niveluri: somatic, mental, psihic, emotional si spiritual. Dupa evaluarea simptomelor si punerea diagnosticului, medicul va fi în masura sa stabileasca remediul a carui patogenezie corespunde in cel mai înalt grad cu tabloul simptomatic al pacientului.

Cel mai mare avantaj al homeopatiei este absenta totala a toxicitatii, pacientul nefiind supus nici unui risc, ceea ce face ca remediile homeopate sa fie folosite si de sugari, femei gravide, bolnavi cu afectiuni severe ale ficatului, rinichilor etc. In bolile acute homeopatia actioneaza rapid, iar în ceea ce priveste bolile cronice cu cît boala e mai veche, cu atît tratamentul dureaza mai mult. Fiecare individ are o capacitate de recuperare proprie, de aceea nu întotdeauna rezultatele tratamentului vor fi vizibile imediat. Uneori este necesar sa se repete consultatia, iar în functie de evolutia bolii medicul va hotarî modul în care va continua tratamentul, eventual chiar asocierea cu alte metode neconventionale de tratament. Homeopatia poate avea rezultate surprinzatoare, dar trebuie sa fim constienti ca acestea nu se produc în mod miraculos, ci pe cale naturala, prin mijloacele de recuperare ale propriului nostru organism.
Homeopatia are cele mai spectaculoase rezultate la copii, atît în bolile acute, cît si în cele cronice, pentru ca vitalitatea lor este maxima si deci capabila sa conduca la reactia asteptata. Copilul tratat homeopat va creste cu mult mai putine suferinte comparativ cu altii, pentru ca homeopatia îi elimina predispozitia la îmbolnavire.

Principiile homeopatiei
Homeopatia este o metoda de tratament bazata pe principii specifice. Legile de baza ale acestei metode terapeutice sint:
1. Principiul similitudinii este cheia practicii homeopatice. El se refera la faptul ca bolnavii pot fi vindecati prin administrarea, în dilutii mari (infinitezimale), de substante sau agenti capabili sa provoace, în concentratii mari, stari morbide asemanatoare maladiilor acestor bolnavi. Totalitatea acestor simptome reprezinta patogeneziile acestor medicamente (remedii) si ele au fost obtinute experimental, administrindu-se la indivizi sanatosi diferite substante, în doze sub-toxice, si urmarindu-se manifestarile morbide ce apareau apoi. Administrind unui pacient o substanta care imita simptomele sale particulare se întareste puterea de reactie a organismului fata de o dereglare asemanatoare.
Remediul corect trebuie sa intre în rezonanta cu boala (în sens biologic).
Pentru a valorifica în terapeutica legea similitudinii, sint necesare trei conditii:
sa se cunoasca pentru fiecare remediu homeopatic ansamblul de simptome pe care le provoaca la indivizii sanatosi;
sa se cunoasca pentru fiecare bolnav ansamblul se simptome morbide caracteristice pentru boala sa;
sa se cupleze mental cele doua ansambluri de simptome si sa se administreze doze infinitezimale din aceste substante.
Cind cele doua tablouri simptomatice se suprapun perfect, se spune ca remediul este simillimum pentru bolnav, iar cind tabloul simptomatic al remediului acopera numai partial tabloul simptomatic al bolnavului, el este simile pentru bolnav.
2. Principiul dilutiei mari sau infinitezimale decurge din observatia ca asupra unui organism bolnav au efect si dilutiile foarte mari. Ele nu actioneaza prin efect contrar, ca în terapeutica clasica, prin anularea simptomelor, ci ca modificator al reactivitatii, determinind organismul sa îndeparteze simptomele bolii. Folosirea dilutiilor mari este lipsita de reactii adverse periculoase si permite utilizarea unor substante foarte active, chiar toxice, al caror efect agresiv dispare si ramine doar efectul benefic.
3. Principiul dinamizarii se refera la procedeul fizic prin care o substanta trece de la starea materiala bruta la stari de dispersiune corpusculara din ce în ce mai avansate si mai fine. Acestea se pot realiza prin triturari succesive, dilutii succesive însotite de sucusiuni (agitari) ale flaconului, sau printr-un procedeu mixt. Hahnemann a constatat prin experimente clinice ca, prin aceasta tehnica, remediile dobindeau însusiri dinamice, în sensul trecerii de la starea materiala la starea energetica a continutului lor, efectele lor curative sporind. In urma cercetarilor fizico-chimice recente, se apreciaza ca în timpul prepararii remediilor dispare orice urma de substanta, dar se pastreaza informatia înscrisa în cimp. Din acest punct de vedere remediul homeopatic nu are nimic comun cu medicamentul, asa cum este el privit în practica alopata, ci acesta poate fi comparat cu un emitator radio a carui radiatie electromagnetica produce în organismul viu reactii reparatoare specifice, cu conditia sa existe concordanta între lungimea de unda a remediului si cea a bolnavului.
4. Principiul strictei individualizari porneste de la constatarea ca aceeasi substanta, în aceeasi doza, poate avea efecte diferite la oameni diferiti. Din aceasta cauza anamneza homeopatica este foarte detaliata, urmarindu-se conturarea tabloului simptomatic strict individual al bolnavului, în scopul suprapunerii sale ulterioare pe tabloul simptomatic (patogenezia) al remediului.

In conceptia homeopatiei, orice afectiune, fie ea cit de localizata (o dermatoza, un panaritiu) e rezultatul diminuarii rezistentei organismului ca întreg, care a permis dezvoltarea bolii. Prin influentarea reactiilor întregului organism, vindecarea bolii locale se va face de la sine.
Hering a observat ca, în cursul unei vindecari homeopatice, revenirea sanatatii urmeaza un tipar previzibil, stabilind legile directiei vindecarii în homeopatie, astfel:
simptomele tind sa progreseze dinspre zonele profunde ale organismului catre suprafata;
simptomele au tendinta sa se mute spre partile inferioare ale organismului, pe masura ce partile superioare se vindeca;
simptomele vechi suprimate anterior sau vindecate incomplet pot sa reapara în ordinea inversa aparitiei initiale;
simptomele tind sa se mute de la organe sau sisteme mai importante la unele mai putin importante.
Agravarea initiala a simptomelor nu trebuie sa îngrijoreze, ea reflectind actiunea efectiva a mecanismelor de aparare ale organismului în lupta lor cu factorii nocivi ce au determinat starea de boala. Vindecarea este completa cind apare refacerea totala a functiilor vitale normale, exprimata prin functionarea optima a sferelor mentala, emotionala si fizica ale pacientului.

Remediul homeopat

Ceea ce separa homeopatia de tratamentele conventionale actuale este aceea ca remediile homeopate se administreaza în doze infime, ele fiind atît de diluate încît cei ce au pus la îndoiala eficacitatea homeopatiei au sustinut ca în unele remedii nu mai exista nici o urma de substanta terapeutica originara. Exista insa dovezi stiintifice care sustin eficacitatea acestor remedii. O doza mica in medicina obisnuita este o doza masiva în standardele homeopate.
Atunci cînd mijloacele de aparare ale organismului sînt dereglate (lucru frecvent, tinînd cont de modul nostru de viata), acesta nu poate face fata agresiunii agentilor patogeni, conducînd la aparitia bolii. Pentru a remedia acest lucru, mecanismele dereglate ale corpului trebuie ajutate cu remedii homeopate. Remediile homeopate sînt total lipsite de toxicitate, dozele de substanta activa fiind atît de mici încît nu pot produce efecte secundare neplacute. Aceste remedii, administrate corespunzator (conform indicatiilor medicului homeopat) actioneaza rapid si eficient direct asupra cauzelor bolii. Sursele remediilor homeopate sînt diverse: minerale - de ex. Sulfur (sulf), Cuprum metallicum (cupru), vegetale - de ex. Chamomilla (musetel), Calendula (galbenele), de origine animala - de ex. Apis (albina), Vipera (venin de vipera) etc. Exista în prezent peste 3.000 de remedii homeopate, pentru denumirea lor utilizîndu-se denumirile latinesti (stiintifice).

Remediile homeopate se prescriu dupa anumite criterii. Exista mai multe tipuri de constitutii umane în care pot fi incadrati toti indivizii, în functie de trasaturile lor fizice si psihice, de antecedentele familiale si de alti factori pe care medicul homeopat îi afla dupa ce consulta pacientul.
Pentru folosirea corecta a remediilor trebuie sa: evitam incalzirea tuburilor cu granule, deoarece se poate modifica actiunea terapeutica
- le tinem la distanta de orice alte substante, mai ales camfor, eucalipt, menta si parfumuri
- le administram cu cel putin 15-20 minute înainte de masa sau la o ora dupa mîncare
- nu le atingem cu mîna. Pentru aceasta s-a creat un sistem special de dozare a granulelor homeopate folosind - - capacelul tubului, ceea ce permite o administrare rapida si precisa a lor fara a fi atinse.
- le dizolvam sub limba, unde se gasesc multe vase capilare care permit substantei active sa treaca direct în sînge. La sugari, remediile pot fi dizolvate în apa fiarta si racita.
le administram la intervale cît mai mari de timp de tigari si cafea (se evita pe cît posibil fumatul si consumul de cafea), pentru a nu împiedica actiunea terapeutica a remediului.

Cele mai uzuale remedii homeopate se gasesc sub forma de granule (mici bilute asemanatoare gamaliilor unor ace) si sub forma de globule (mai mici decit granulele). Alteori, remediile au ca forma de prezentare picaturile (picaturile se pun într-un pahar curat cu putina apa si se tin putin în gura înainte de a fi înghitite) sau comprimatele (contin substanta terapeutica diluata in lactoza, în proportii bine stabilite, dupa tehnici precise. In farmacii se pot gasi si unguente cu remedii homeopate, pentru uz local (de exemplu unguente cu Calendula sau Arnica). Indiferent de forma de prezentare a acestor remedii, dozele de substanta activa din ele sînt foarte mici - în obtinerea lor se pleaca de la o anumita cantitate de substanta si prin diluari succesive se ajunge la doza dorita. O alta parte insemnata a producerii remediilor homeopate o reprezinta dinamizarea, un procedeu prin care substanta îsi schimba proprietatile, facînd ca efectele ei terapeutice sa fie foarte mult marite. Nu este suficient ca doza de substanta activa sa fie extrem de mica, ci este nevoie si de respectarea principiului similitudinii, regula de baza a homeopatiei. Daca un pacient are are totalitatea simptomelor asemanatoare (similare) cu patogenezia unui remediu, înseamna ca, pe baza principiului similitudinii, aceste simptome vor disparea daca pacientului i se administreaza acel remediu. A nu se confunda deci remediul homeopatic cu un ceai, care este un produs fitoterapic ce se obtine dintr-o planta printr-un alt procedeu. Efectele pe care le produc in organism remediile homeopate sînt total diferite de cele aparute dupa consumarea unor ceaiuri.
In ceea ce priveste medicina clasica, chiar daca mecanismele de actiune ale homeopatiei si alopatiei sint opuse, ele nu se exclud. In caz de nevoie se pot administra remedii homeopate asociate cu antibiotice sau antipiretice etc. Anumite produse homeopate pot mari eficacitatea terapiilor alopate. Singura asociere care nu este posibila este cea cu cortizonul, deoarece acesta suprima sistemul imunitar de care organismul dispune in mod natural, în timp ce remediile homeopate îl stimuleaza.

Forta vitala - principiul vietii

In stare de sanatate, toate organele functioneaza perfect. Forta care guverneaza functiile organice se numeste forta vitala. Izvorul fortei vitale nu este material, dar viata se manifesta în cadrul fizic al corpului material.
Forta vitala, asa cum a fost denumita de Hahnemann, reprezinta puterea dinamica de tip spiritual ce mentine viata. Organismul este expus permanent pericolului imbolnavirii, dar acest lucru nu se întîmpla în mod constant deoarece forta vitala ofera în mod permanent protectie. Forta vitala este prima afectata de boala. Datorita expunerii prelungite sau a intensitatii mai mari a factorilor de agresiune ce reprezinta boala, forta vitala poate fi afectata. Ea începe sa produca semne si simptome anormale, care indica starea de dizarmonie datorata bolii. Functiile organismului se schimba datorita slabirii sistemelor de autoprotectie. Cînd organele încep sa nu mai functioneze corect, forta vitala începe sa mobilizeze ajutoare, generînd semne si simptome neplacute, cu scopul de a avertiza asupra pericolelor. Disfunctia fortei vitale poate fi redresata numai de puterea dinamica (energetica) a medicamentului, si nu de medicament ca atare.

James Tyler Kent, unul dintre cei mai renumiti medici ai Americii, descrie caracteristicile de baza ale fortei vitale în lucrarea sa Prelegeri de filozofie homeopata:
este o forta dotata cu inteligenta formatoare, adica actioneaza inteligent si organizeaza toata economia organismului
este constructiva, ea mentine organismul într-un echilibru permanent de constructie si reconstructie
este supusa schimbarilor si se poate gasi în stare de ordine sau dezordine, în normalitate sau boala
domina si controleaza organismul
prezinta capacitate de adaptare, astfel încît organismul sa se poata mentine în stare de functionare în cele mai diverse conditii.
Dupa administrarea remediului homeopat adecvat, pacientul nu simte doar ca au disparut simptomele, dar are si senzatia ca viata curge din nou armonios, deoarece forta lui vitala este refacuta în urma tratamentului.

Boala si sanatate în homeopatie

In ultimii ani s-a produs o profunda revolutie în modul de abordare a conceptelor de boala si sanatate. Originile ei le aflam la Hipocrate si chiar în vremuri mai stravechi, dar pentru o vreme a fost pierduta datorita modului de gîndire strict materialist. Conceptul de baza este cel holistic, de organism vazut ca un întreg. Nu sintem alcatuiti din parti separate, fiecare avînd o suferinta si un diagnostic aparte. Fiecare individ este un întreg unic si complet, functionînd ca un ansamblu, aflat în relatie cu mediul înconjurator. Starea de sanatate sau de boala trebuie înteleasa în acest context. Medicul homeopat, în viziunea sa holistica, trebuie sa-l ajute pe pacient sa identifice care dintre aspectele vietii lui tind sa-i submineze starea de sanatate. Astfel, responsabilitatea directa în procesul de vindecare îi revine pacientului însusi. In acest context, simptomele sint privite ca încercari ale organismului de a se vindeca, spre deosebire de abordarea medicala standard, unde simptomele sint privite ca perturbari ce trebuie suprimate. Terapeutica alopata, desi se considera terapie cauzala, nu este în realitate decît o terapie simptomatica. Din punct de vedere clinic si terapeutic, alopatia opereaza cu notiunea de maladie, în dezacord fundamental cu homeopatia, pentru care etalonul este bolnavul însusi. Spre deosebire de alopatie, homeopatia este o medicina a bolnavilor, adica o medicina individualizata. Intr-adevar, nu exista doi indivizi care sa reactioneze identic în stare de sanatate sau boala, fiecare prezentînd medicului un tablou reactional propriu. Fiecare organism individual, alterat în echilibrul sau, îsi va exprima în chip diferit suferintele, sub forma unor adevarate strigate de alarma particulare, care sint simptomele componente ale sindromului sau.
In homeopatie, diagnosticul si prescriptia terapeutica nu se fac niciodata pe temeiul unui singur simptom, ci numai pe baza totalitatii simptomelor bolnavului.

Pentru ca o boala sa se produca, este nevoie atît de susceptibilitatea individului, cît si de agentul patogen. Convingerea ca boala este produsa de bacterii nu este decît o cale gresita de abordare a vindecarii. Intreaga cercetare terapeutica din zilele noastre se bazeaza pe aceasta idee; ea a dus la aparitia unui val de noi produse si medicamente, cu costuri incalculabile în timp, efort, sanatate si bani. Se porneste însa de la o premisa falsa, telul fiind si el gresit. In practica homeopata, nu se pune problema de a distruge bacteriile, ci de a aduce organismul în acea stare în care sa nu fie un mediu prielnic pentru înmultirea bacteriilor, adica de a reduce susceptibilitatea pacientului. Boala nu este doar disfunctia unui organ, ci în primul rînd perturbarea fortei vitale reponsabile de functionarea întregului organism si ca atare simptomele apar de obicei nu doar în plan fizic, ci si în plan mintal sau emotional. Homeopatia, spre deosebire de alopatie, nu se limiteaza doar la simptomele fizice. Pentru medicul homeopat, simptome precum anxietatea pentru viitor, tresarirea la zgomote bruste, dorinta puternica de sare sint informatii utile care pot indica remediul cu efecte curative, chiar daca în medicina alopata asemenea lucruri sint irelevante.

Homeopatia nu dispune de remedii specifice pentru calmarea durerii, a anxietatii sau pentru a induce somnul. Prescriptia homeopata este destinata vindecarii organismului în ansamblu, urmarind functionarea armonioasa a tuturor nivelurilor si nu calmarea de moment a simptomelor.
Procesul de vindecare se desfasoara lent, pe parcursul a mai multor saptamîni sau luni. Pacientul nu trebuie sa fie nerabdator si sa astepte miracole. Adesea el este nemultumit ca progresul este lent si se îndreapta spre alte tratamente. Aceasta atitudine este total gresita, caci legile naturii îsi urmeaza cursul si nu evolueaza mai repede datorita nerabdarii pacientului.

Timpul necesar vindecarii depinde de o multitudine de factori. Un prim factor este nivelul fortei vitale a pacientului - la început cei cu o constitutie mai puternica pot raspunde în mod spectaculos. Puterea de aparare este determinata în mare masura de factori ereditari. Pacientii cu multi bolnavi cronici în familie au nevoie de timp mai îndelungat pentru vindecare. Cei care au consumat multa vreme bauturi alcoolice sau medicamente, sint sedentari si au o dieta necorespunzatoare trebuie sa se astepte la perioade mai lungi de tratament pentru a se vindeca. Un alt factor de care depinde tratamentul este nivelul unde se situeaza simptomele dominante. Cei care sufera datorita simptomelor fizice sint mai usor de tratat decît cei la care simptomele mentale sau emotionale primeaza. Aceasta se intîmpla datorita faptului ca forta vitala încearca întotdeauna sa limiteze perturbarile la periferia organismului. Oamenii pot avea probleme la nivel fizic, dar pot sa-si mentina în mare masura starea de bine la nivel mental si emotional, însa reciproca nu este valabila. Pacientii cu probleme mentale sau emotionale predominante au o forta vitala slabita, iar vindecarea se va produce mai lent.

Vindecarea homeopata - o vindecare energetica

Ne putem imagina ca fiinta umana are o anumita frecventa vibratorie care se schimba în dinamica la fiecare secunda, în functie de starea mentala a persoanei, stres, boli etc. O data ce un stimul patogen a afectat cîmpul electromagnetic al persoanei, lucrurile pot evolua în doua moduri. Daca stimulul nociv este slab, iar constitutia persoanei este puternica, cîmpul electromagnetic îsi modifica ritmul de vibratii foarte putin si pentru scurta vreme. Persoana nu este constienta ca ar fi intervenit vreo schimbare. Daca stimulul e suficient de puternic pentru a perturba forta vitala, cîmpul electromagnetic sufera schimbari mai mari ale ritmului vibrator, efectele fiind resimtite în final de catre individ. Va intra în actiune un mecanism de aparare, ce poate include schimbari ale nivelului mental, emotional sau fizic, care vor fi resimtite de pacient ca simptome.

Rolul homeopatiei este acela de a stimula puternic mecanismele naturale de aparare, alaturîndu-se resurselor si energiei organismului. Ea lucreaza în aceeasi directie cu forta vitala. Aceasta directie a apararii vitale este reprezentata chiar de simptomele pe care alopatia le-ar supresa.
Deoarece toate substantele au un ritm vibratoriu propriu, sarcina medicului homeopat este sa gaseasca substanta al carei ritm vibrator se potriveste cel mai bine cu ritmul pacientului, în cadrul bolii sale. Daca ritmul vibrator al pacientului si al remediului se potrivesc are loc un fenomen de rezonanta; remediul intensifica la pacient ritmul vibrator al cimpului electromagnetic exact la frecventa necesara pentru a se produce vindecarea. Acest lucru se întîmpla însa doar daca remediul este bine ales, iar pentru acest lucru medicul homeopat trebuie sa respecte cu strictete principiile de baza ale homeopatiei.

Datorita principiului rezonantei (legea similaritatii), remediul care nu acopera toate simptomele pacientului nu are nici un fel de efect. De asemenea, doua sau trei remedii luate împreuna nu pot substitui actiunea remediului unic, deoarece nu este o chestiune legata de cantitate, ci de calitate: fiecare remediu are propria sa frecventa vibratorie si pentru a actiona favorabil el trebuie sa fie similar cu natura bolii. Fiinta umana este este constuita pe trei planuri de cîmpuri energetice: planul mintal-spiritual, emotional-psihic si fizic-mintal. In timpul tratamentului homeopat, daca observam ca dezechilibrul se muta de pe planuri mai importante pe cele mai putin importante si de la organe centrale la cele periferice, atunci stim ca tratamentul este corect. Expresia pozitiva a planului mental-spiritual este dezvoltarea constiintei spirituale individuale. Cînd spiritualitatea se dezvolta pe cale naturala, omul este modest si are o înclinatie vadita spre altruism. In plus, un individ dezvoltat spiritual se bucura de un profund sentiment de liniste mentala. Daca medicamentele distrug acest plan, este clar ca ele determina mai degraba o suprimare decît o vindecare, chiar daca patologia fizica a fost partial ameliorata.
In ceea ce priveste planul emotional-psihic, el este cel mai slab si mai putin antrenat dintre cele trei planuri, fiind afectat mai rapid si mai grav de consumul unor cantitati mari de medicamente. Statisticile indica posibilitatea ca bolile (dezechilibrele) sa se transfere în plan emotional sub stresul produs de medicamentele chimice si sa pregateasca terenul favorabil pentru instaurarea unor stari psihologice foarte dureroase, cum ar fi anxietatea, fobia sau depresia, pe scurt acele tulburari emotionale atît de obisnuite în ziua de astazi.

Planul fizic este partea fiintei umane careia i s-a acordat pîna acum cea mai mare atentie. Este cea mai tangibila si cea mai usor de investigat. In investigatiile si observatiile privind corpul fizic, oamenii de stiinta au vazut doar o mica parte din întreg; ei au fost interesati doar de efectectele imediate, concentrîndu-se asupra unor fenomene izolate. Ca o consecinta a acestei atitudini, sintem martorii binecunoscutelor efecte secundare ale medicatiei intensive. Intregul organism este organizat ierarhic, cu unele organe sau sisteme biologice de o importanta mai mare sau mai mica si beneficiind de un grad mai mare sau mai mic de protectie. Mecanismele de aparare includ sistemul imunitar, sistemul reticulo-endotelial, sistemul simpatic si parasimpatic, hormonal si limfatic. Toate conlucreaza la producerea unui singur rezultat: mentin homeostazia organismului prin asigurarea unui echilibru în conditii adverse. Scopul principal al organismului este sa tina orice dezechilibru la un nivel cît mai periferic posibil. Folosind homeopatia ca metoda de tratament s-a trecut dincolo de conceptia materialista si s-a acceptat ideea ca întreaga materie este de fapt energie si ca aceasta energie poate fi eliberata si chiar valorificata. Adevaratul miracol este ca în homeopatie ea a fost folosita pentru vindecarea bolii.
Rezultatele obtinute prin tratamentul homeopat, confirmate prin examene clinice si paraclinice si de catre medicii specialisti, au menirea de a accepta homeopatia ca o ramura a medicinii.
Homeopatia este o terapie completa, individualizata si etiologica. Ea face din fiecare prescriptie terapeutica o consecinta logica, directa si nemijlocita a sindromului bolnavului, permitînd totodata si o asanare curativa a morbiditatii acestuia, pîna la cauzele cele mai profunde. Homeopatia este una dintre putinele terapeutici actuale capabile sa trateze eficace cea mai mare parte a bolnavilor, atît în ceea ce priveste sindromul si maladia, cît si diateza lor subiacenta. In medicina de sinteza a veacului nostru, terapeutica homeopatica va trebui sa devina principala terapeutica a practicii medicale.

Lucrarea " Homeopatia - o abordare energetica a medicinii " a fost elaborata de Dr. Ecaterina si Paul Bancila-Szanto, medici homeopati din Arad si a aparut in vol. " Compediul lucrarilor Conferintei Internationale de Terapii Complementare", pag. 467-481, Editia a VI-a, Arad, Anatecor, 2002