Prima pagina
Plante medicinale
Remedii naturiste
Retete naturale
Terapii alternative
Comanda CARTI
Comanda CD-uri 



Calivita-Produse naturiste de calitate
Beneficiile terapiei cu
produse naturiste Calivita


Catalog de Produse
(cos de cumparaturi)


Catalog de Produse
(formular de comanda)
 300 de Afectiuni si
Tratamente Recomandate
Articole despre produse

Afacerea CaliVita

Apreciaza-ne pe Facebook:



 

Opinii & Suport Clienti

Ajutor clienti  0727 35 97 97

Marturii de la clienti   Cele mai frecvente intrebari


Magazin Naturist


Cosul de cumparaturi

Produse Calivita selectate
pentru comanda:

 Momentan, cosul dvs. este gol.


 Comanda telefonica:

 ► 0731.027.508 - Eduard

 ► Cum poti sa comanzi
 ► Expediere si plata
 ► Livrare si taxe

 Carti electronice
Cartea electronica Retete culinare pentru toate gusturile
Plata online pentru cartile electronice
Alte CD-uri
CD-ul Medicina naturista

Aboneaza-te la
ziarul electroni
c



Terapia prin dans și mișcare


Dansul făcea parte odinioară din practicile tradiționale de vindecare, unele dintre acestea supraviețuind în ritualurile șamanice. Activitatea modernă de terapie prin dans și mișcare a luat naștere în anul 1950, ca urmare a unei fuziuni între dans și psihoterapie. Deși are multe din caracteristicile

 

celor două forme de terapie, este unică, având propria personalitate. Terapia prin dans și mișcare se bazează pe premisa că postura și mișcarea sunt elocvente și că acestea influențează starea psihică și modul în care funcționează, din punct de vedere psihologic, o persoană. În cazul acestei forme de terapie, mișcarea este o modalitate de exprimare de sine, de comunicare și de intervenție terapeutică în folosul dezvoltării, integrării și vindecării personale.


SFATURI PRACTICE


• Terapia prin dans și mișcare furnizează un mijloc de dezvoltarea și explorare de sine, ducând la o mai bună înțelegere și o mai mare încredere în propriile forțe.
• Poate ajuta la restabilirea contactului cu sursele de creativitate și de intuiție și poate funcționa ca antidot împotriva stresului.
• Este foarte folositoare în lucrul cu cei mici.
• Este din ce în ce mai mult folosită ca parte a unei abordări multidisciplinare în tratarea pacienților cu probleme severe de sănătate mintală, precum schizofrenia, depresia și tulburările de nutriție.
• În prezent, este studiată aplicabilitatea acesteia și în tulburări precum sindromul oboselii cronice sau afecțiunile psihosomatice.


BENEFICII

• Terapia poate fi de grup sau individuală.
• Dimensiunea ei nonverbală poate oferi noi soluții în relațiile cu partenerii de cuplu, prietenii și partenerii de afaceri, și poate sprijini dezvoltarea unor mijloace de relaționare mai adaptabile.


ATENȚIE!

• Verificați calificarea profesională a unui terapeut înainte de a începe ședințele. Toți terapeuții de dans și mișcare care dețin cabinete particulare trebuie să aibă o pregătire profesională superioară de cel puțin doi ani și să fie înregistrați ca membri practicanți ai unei asociații profesionale. Listele de membri sunt publicate de Asociația Americană de Terapie prin Dans.
Dansul poate constitui un avantaj din punct de vedere al contactului social dacă este efectuat ca activitate de grup.
Majoritatea ședințelor individuale și de grup cuprind etape de încălzire, de lucru efectiv și etape verbale.
• În timpul etapei de încălzire, terapeutul vă poate furniza sugestii care să vă ajute să vă încălziți corpul și să treceți la etapa următoare.
• Sunteți invitat să vă mișcați în mod spontan, permițând astfel mișcării să a naștere ca răspuns la senzația corporală, pornind de la o imagine, sau ca răspuns la ceilalți membri ai grupului. Această etapă a fost comparată în terapiile verbale cu asocierea liberă. Terapeutul poate interveni fie verbal, fie prin mișcare ca răspuns la tiparele dumneavoastră de mișcare, pentru a sugera, de exemplu, cercetarea unui tipar sau a unei teme de mișcare.
• Spre sfârșitul ședinței, sunteți încurajat să vă exprimați verbal asupra experienței dumneavoastră și asupra semnificației și impactului acesteia asupra dumneavoastră, făcând legături între tiparele existente în timpul ședințelor de terapie și cele din afara lor.

Mișcare și emoție

Terapia prin dans este o formă de terapie care poate fi folosită pentru a aduce o schimbare în funcționarea psihologică și emoțională prin folosirea mișcării expresive în contextul unei relații terapeutice. Se inspiră din trei domenii principale de practică, și anume din observarea mișcării, din psihologie și din dans.
Ținuta și mișcarea corpului reprezintă indicatori sensibili și unici în determinarea stilului personal. Modul în care noi ne mișcăm le spune celor din jurul nostru, cel puțin la nivel subconștient, ce fel de persoane suntem și câte ceva despre starea noastră emoțională.

În întâlnirile noastre cu cei din jur observăm și simțim aspecte precum gradul de concentrare în propriile noastre mișcări, puterea sau sensibilitatea, impunerea propriilor opinii sau toleranța, tensiunea sau relaxarea. Folosim această informație codificată atunci când ne formăm o primă impresie despre oameni. Abilitatea terapeutului de a observa și analiza mișcarea îi permite ca, prin evaluarea inițială sau intervențiile ulterioare, să-i ajute pe pacienți să capete o mai bună înțelegere asupra drumului pe care îl parcurg în viață.


Terapie de dezvoltare

Experiența noastră asupra propriului corp reprezintă baza identității de sine. Mișcarea corpului este prima noastră limbă care mediază primele relații și pune bazele dezvoltării noastre emoțiŹonale, sociale și cognitive. Terapeutul prin dans lucrează cu o înțelegere a acestor aspecte legate de mișcare, mai ales când este vorba despre copii.
Utilizarea creativă și ludică a mișcării le permite copiilor să-și împărtășească trăirile lăuntrice terapeutului, care poate sugera intervenții terapeutice ulteŹrioare. Abilitățile terapeuților în construirea unei relații de acest fel a fost confirmată în ședințele alături de copii autiști sau cu alte probleme de comunicare. Aspectele ludice și creative ale acestei forme de terapie atrag copiii cu probleme de învățare sau emoționale pe cei cu tulburări de comportament.


Relația terapeutică

Terapeuții prin dans pot avea ca model de inspirație una dintre terapiile psihologice, precum terapia lui Jung sau gestaltismul. Caracterul direct și imediat definesc terapia prin dans. Toate abordările acordă importanță ședințelor regulate de terapie la ore și date fixe, precum și unei relații de confidențialitate.
Terapeuții prin dans nu sunt profesori de dans; se folosește mai degrabă mișcarea corpului liber improvizată a pacientului ca punct de plecare pentru explorarea temelor personale prin intermediul mișcării sau pentru explorarea relațiilor cu cei din jur. Există o relație strânsă între mișcare și sentimente, legătură care facilitează integrarea și înțelegerea, și implicit, schimbarea terapeutică. Terapia prin dans este astfel utilă în cazul pacienților care se simt detașați de propriul corp și de propriile sentimente.


[Comanda Produse Naturiste]  [Comanda CD-uri]  [Comanda Carti electronice]  [Contact]

{Cum comand?}  {Cum platesc?}  {Despre livrare}  {Marturii clienti }  {Intrebari frecvente}


 

COPYRIGHT © 2003 - 2011 Dan Paunescu. Toate drepturile rezervate.

Acest site este detinut si administrat de Paunescu Dan Georgica I.F., colaborator CaliVita International,
singurul responsabil de continutul acestuia.
Reteaua CaliVita International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site.
Politica de Securitate Google