Produse apicole - Polen

Din punct de vedere apicol, polenul reprezinta un element deosebit de important în nutritia albinelor.
El asigura hrana proteica, minerala, grasimi si vitamine, în toate stadiile de viata ale familiei de albine.
în general se disting doua perioade pe an, în timpul carora albinele au nevoie mai mare de polen, si anume: primavara, când familia de albine este în plina activitate de crestere si de înmultire intensa, si toamna când albinele desfasoara de asemenea o activitate sustinuta pentru întarirea si dezvoltarea familiei si totodata pentru acumularea rezervelor de polen (pastura)si nectar în vederea unei bune iernari.
Productia de polen pe floare si pe inflorescenta variaza în limite mari de la o specie la alta, în functie de abundenta florala precum si de numarul si marimea anterelor (sacii polenici) pe o floare.
De obicei plantele anemofile produc mai mult polen decât plantele entomofile.

Trebuie însa mentionat ca independent de felul polenizarii (anemofile sau entomofile) fiecare specie produce, în conditii naturale mult mai mult polen decât necesarul sau raport la nevoile de polenizare ale speciei respective.
Astfel orice cantitate de polen s-ar culege de catre albine si insectele salbatice (bondari, albine, furnici etc), de la plante, fie ele anemofile sau entomofile nevoile polenizarii florilor respective sunt în general asigurate cu prisosinta pe cale naturala.
Este interesant de semnalat ca maturizarea polenului si momentul punerii lui în libertate reprezinta o caracteristica a fiecarei specii care însa este puternic influentata atât de dezvoltarea plantei cât si de factorii meteorologici ca temperatura, precipitatii, durata de stralucire a soarelui, vânt etc.
In general se poate spune ca exista plante care elibereaza polenul în tot cursul zilei sau al noptii, în timp ce altele numai în curs de câteva ore sau chiar numai câteva minute.

Intrucât se considera ca este deosebit de interesant pentru apicultori si pentru specialistii în apicultura, cunoasterea momentului din cursul zilei, când diferitele grupe de plante (polenifere sau nectaro-polenifere) pun în libertate graunciorii de polen, se redau aceste grupe cu unele exemplificari.

- Specii timpurii de dimineata la care polenul este eliberat între orele 4 si 9 dimineata, de exemplu-la mustar, mac de câmp, mac oriental, carpen de padure si patlagina.
- Specii de dimineata - care cuprind numeroase plante la care polenul este raspândit în proportie de 60-90% pâna la amiaza, cu diferite etape maxime de raspândire. Din aceasta grupa fac parte: papadia, porumbul, ciubotica cucului, pufulita etc.
- Specii de amiaza - care pun în libertate polenul în jurul orelor de prânz 12-14, de exemplu: brândusa galbena si brusturele.

- Specii în majoritate de dupa-amiaza - la care polenul este raspândit numai în proportie de 30-40% pâna la amiaza si restul de peste 60% dupa amiaza, de ex. la piersic, mar si par.
- Specii de dupa-amiaza - care îsi raspândesc polenul în proportie de 75-85% dupa-amiaza, ca de ex. la magnolia si bob.
- Specii de toata ziua - la care polenul este eliberat în mod aproape uniform în tot cursul zilei, ca de ex. la zmeur, mur, paducel, micsunea, rezeda etc.
- Specii nocturne - al caror polen este raspândit în timpul noptii, iar polenizarea este realizata în general de catre lilieci (polenizare cheiropterofila)

Se mentioneaza, de asemenea, ca specie nocturna si dovleacul, al carui polen este pus în libertate între orele 22 si 3 dimineata.
Referitor la aspectele morfologice ale polenului s-a constatat ca acesta se prezinta sub forma de graunciori foarte fini, de culori diferite, ce variaza în general de la alb pâna la negru-intens. De obicei, în flora tarii noastre predomina polenul de culoare galbena, de toate nuantele.
în privinta marimii graunciorilor de polen, aceasta difera mult de la o familie botanica la alta, precum si de la o specie la alta, oscilând în diametru de la 7 microni la salcie (Salicaceae) pâna la 150 microni la dovleac (Cucurbitaceae).

In general, forma, marimea si culoarea polenului constituie aspecte caracteristice pentru fiecare specie de planta si servesc ca elemente pretioase pentru stabilirea provenientei si originii botanice a unei probe de miere (spectrul polenic).
Graunciorii de polen de la plantele entomofile au suprafata prevazuta cu excrescente (ornamentatii) care favorizeaza transportul lor de catre insectele polenizatoare, spre deosebire de cei de la plantele anemofile care în general au suprafata neteda si uscata fiind usor antrenati de vânt.
Forma si structura învelisului graunciorilor de polen, precum si abundenta si gradul de accesibilitate pentru albine ale polenului la diferite specii melifere, determina ritmul si randamentul la cules (recoltare). La culesul de polen participa întreg corpul albinei si anume: perisorii de pe cap, torace, abdomen, piesele bucale si cele trei perechi de membre.

Procesul recoltarii cuprinde doua etape si anume: în prima etapa albinele scutura si culeg polenul de pe stamine, acoperindu-si întreg corpul cu graunciori fini, iar în a doua etapa urmeaza perierea polenului de pe perisori cu ajutorul pieptenilor tarsieni si formarea încarcaturilor de polen (ghemotoacelor de polen).
Astfel, polenul recoltat de culegatoare se umecteaza cu saliva si cu nectarul (miere) regurgitat si apoi este transmis si fixat printr-o miscare sincronizata a celor trei perechi de picioruse „în cosulete". Acestea se formeaza la scobitura tarsului picioruselor posterioare, cu ajutorul perilor tari recurbati în sus.

Albina executa miscarile de recoltare si fixare a polenului cu atâta iuteala încât observatorul ocazional nu remarca altceva decât cresterea progresiva a încarcaturilor de polen.
Se considera ca o albina culegatoare de polen recolteaza în medie, la fiecare zbor, aproximativ 15 mg polen în ambele cosulete. Astfel, pentru a aduce în stup 1 kg de polen, o albina culegatoare trebuie sa efectueze cea. 67000 zboruri.
S-a observat în general ca o albina care culege polen activeaza mult mai intens decât una care recolteaza nectar.

Pentru a putea evalua cantitatea de polen necesara dezvoltarii familiei de albine pe timp de un an trebuie cunoscut faptul ca pentru cresterea unei singure larve este nevoie de cea. 100-145 mg, respectiv pentru cresterea a 1000 de albine este necesar 1-1,5 kg polen.
Din aceste date se apreciaza ca pentru o familie de albine de putere mijlocie consumul anual se ridica la aproximativ 25-30 kg polen.

Alte produse apicole

Ceara de albine

Laptisor de matca

Mana

Nectar

Pastura

Propolis

Venin de albine