Sacroterapia sau
Terapia prin rugaciune si post
Natura umana implica
atat trupul cat si spiritul. Aceasta înseamna ca prin tratarea
sufletului se poate ajunge la vindecarea corpului. Pornind de la observatia
ca orice îmbolnavire se datoreza, într-o masura mai mica
sau mai mare, alterarii legaturii între om si Divinitate, sacroterapia
îsi propune restabilirea echilibrului prin participarea Sfîntului
Duh.
Rugaciunea si postul reprezinta doua metode eficiente
de înlaturare a suferintelor trupesti si sufletesti.
Rugaciunea, utilizata singura sau în paralel cu o alta metoda
terapeutica, grabeste substantial vindecarea corpului. Pe plan fizic,
rugaciunea declanseaza un proces de destindere prin încetinirea
ritmului cardiac si respirator, prin scaderea presiunii arteriale si
prin diminuarea nevoii de oxigen. La nivel mental, aduce o senzatie
de usurare, de bine general si înlaturarea angoaselor.
Inaltarea spirituala
nu este singurul avantaj adus de postul religios. Aceste perioade de
renuntare la unele alimente (carne, lactate) sau unele vicii (alcool,
tutun, cafea) ajuta la detoxifierea si revitalizarea organismului, constituind
un pas important în vindecarea multor boli.
Postul si beneficiile
lui
Din vremuri stravechi, inteleptii au observat ca, atunci cand oamenii
acorda prea multa atentie placerii de a manca - dincolo de necesitatea
stricta de a se hrani pentru a face fata eforturilor zilnice - si ajungand
la excese periculoase, ei se expun riscurilor de imbolnavire. Mai mult,
o alimentatie neechilibrata, in care predomina doar anumite alimente,
poate produce nu numai modificari organice ci si comportamentale.
De aceea, vechii
preoti - indiferent de religie - au hotarat ca, in functie de clima
din regiunea in care traiau coreligionarii lor cat si de riscurile de
imbolnavire existente, sa impuna prin precepte religioase perioade de
regim alimentar de dezintoxicare, de crutare a organismului. Ba, chiar,
marii intelepti au constatat ca postul negru prelungit - cu durata de
9, 21 sau 40 zile - poate asigura conditiile ideale pentru marile revelatii,
adica descoperirea raspunsurilor la intrebari fundamentale despre viata,
sanatate, progres spiritual.
In religia crestina, posturile reprezinta perioade in care credinciosii
au ocazia sa se debaraseze de excesul de proteine animale, grasimi,
glucide. Aceasta asigura o stare fizica foarte buna, permitand credinciosului
sa aiba si o atitudine mai potrivita fata de actul religios. Renuntarea
la placerile gastronomice este un mic act de smerenie, care reaminteste
fiecaruia despre modestie, abtinere in fata tentatiilor nesanatoase.
Pe de alta parte, excesul de carne in alimentatie poate creste semnificativ
agresivitatea si cruzimea consumatorului, indepartandu-l de sentimentele
de iubire, toleranta si intr-ajutorare.
Dar, atentie! Postul
nu presupune doar o alimentatie lipsita de "dulce"
- adica produse animale -, ci si o dieta bine echilibrata. In
conceptia traditionala chineza, o dieta echilibrata presupune combinarea,
la fiecare masa, a alimentelor acre, amarui, dulci, picante si sarate.
Trebuie subliniat ca fiecare din aceste tipuri de alimente are un rol
benefic sanatatii, dar, in acelasi timp, pot fi daunatoare daca sunt
consumate in exces. Astfel, excesul de alimente acre poate afecta splina,
stomacul, musculatura sau cavitatea bucala (stomatite, afte); excesul
de alimente amare poate tulbura aparatul respirator, intestinul gros
(diaree), pielea si parul; cele dulci pot provoca boli ale rinichilor,
vezicii urinare sau ale sistemului osteo-articular; cele picante, in
exces, pot afecta ficatul, colecistul, ochii sau tendoanele, in vreme
ce excesul de alimente sarate va ataca sistemul cardio-vascular si intestinul
subtire.
Exista, insa si alimente care nu au nici unul din gusturile enuntate
mai sus, dar care au aceleasi efecte asupra sanatatii. De aceea, ele
se incadreaza in denumirea de miresme. Pe de alta parte, continutul
de energie al alimentelor este deosebit de important pentru mentinerea
sau recuperarea sanatatii.
Exista, de asemenea,
cinci energii ale alimentelor:
-
calda
-
fierbinte
-
neutra
-
racoroasa
-
rece.
Acestea se recunosc
dupa senzatiile pe care le provoaca dupa digerare. Daca, de pilda, un
reumatic aflat in plina criza va consuma alimente (chiar si numai vegetale!)
care au energie rece sau racoroasa, nu va fi de mirare ca durerile se
vor inteti. Invers, atunci cand se instaleaza febra sau eruptiile cutanate,
alimentele racoroase si reci vor fi de mare ajutor.
Acum, este mult mai usor de inteles de ce multi credinciosi habotnici,
care respecta cu strictete perioadele de post religios, pot avea mari
probleme de sanatate dupa terminarea restrictiilor: organismul lor intra
intr-un dezechilibru major si nu mai poate face fata unei alimentatii
abundente in preparate din carne, oua si lactate.
Tipuri de posturi
Principalele tipuri
de post terapeutic sunt:
-
postul negru
-
postul pe baza
de ceaiuri
-
postul pe baza
de decoct de ovaz sau orez
-
postul pe baza
de sucuri proaspete
-
postul pe baza
de legume si zarzavaturi proaspete, nefierte si neconservate
-
postul pe baza
de preparate din legume si zarzavaturi
TAMAIA
Este, de asemenea, o rasina obtinuta dintr-un
arbust (Boswelia sacra) care creste in Orientul
Mijlociu (Liban, Iordania, Israel). Alaturi de smirna,
a facut si ea parte din darul adus de misteriosii Crai
de la Rasarit lui Iisus, la nastere. In prezent,
constituie un element de baza in ritualul
crestin-ortodox, fumul sau sfintind locurile, alungand
demonii, purificand mintea si spiritul. In medicina
populara si in cea manastireasca romaneasca, este un
pretios leac magic, cu virtuti de protectie si de
exorcizare. Se spune ca o bucatica de tamaie sfintita
tinuta la gat apara de deochi, de blestem, de ispitele
Necuratului, de boli si de toate relele. De fapt,
binecunoscuta zicala romaneasca: "Fuge ca dracu' de
tamaie" ilustreaza cat se poate de bine eficienta
acestui remediu magic.
. Laringita, tuse, raceala - se iau zilnic 20-30 de
picaturi de tinctura de tamaie, diluate in jumatate de
pahar de apa. Suplimentar, se face gargara cu infuzie
de tamaie, care are puternice efecte antiinflamatoare
si antiinfectioase.
. Pietre la rinichi - dimineata, la orele 8 si la
orele 11, se ia cate o lingurita de tinctura de tamaie
diluata intr-un pahar de apa plata sau de izvor.
Tratamentul dureaza 2-3 saptamani si se repeta de cate
ori este necesar.
. Inflamarea sanilor - se pun pe zona afectata
comprese cu infuzie de tamaie, comprese care se vor
tine vreme de 1-2 ore pe zi. Aceasta rasina are efecte
cicatrizante si antiinfectioase puternice, fiind si un
foarte bun antiinflamator extern.
. Anxietate (stari de teama fara motiv aparent) - se
face in dormitor o fumigatie cu tamaie, inainte de a
ne culca. Parfumul tamaiei linisteste gradat psihicul,
intensifica elanul devotional, ajutandu-ne sa ne rugam
cu putere inainte de culcare, ceea ce ne va ajuta sa
dormim lin si sa ne trezim intr-o stare de calm.
Tratamentul are efecte in timp, si de aceea trebuie
facut cu perseverenta, vreme de macar sase luni.
. Adjuvant in psihozele si nevrozele grave - se fac,
de asemenea, fumigatii in camerele de culcare ale
celor afectati. Este un stravechi leac de medicina
monahala, care si-a aratat nu o data eficienta, mai
ales asociat cu celelalte modalitati de tratament.
Precautii si contraindicatii ale tamaiei
Pentru a nu aparea accidente din cauza
contrafacerilor, nu va fi folosita intern decat tamaia
procurata din magazinele si farmaciile naturiste, pe
ambalajul careia se mentioneaza explicit ca poate fi
administrata pe cale orala.
Tamaia ataca dintii dizolvandu-i, motiv pentru
care preparatele cu tamaie nu vor fi tinute mult timp
in gura si nu vor fi lasate mult timp in contact cu
dantura.
|