Iarba Mare (Omanul)

Denumire stiintifica: Inula helanium
Fam. Compositae.

Denumiri populare: alaut, bruscalau, holman, iara mare frumoasa, iarba neagra, lacrimile Elenei, ochiul boului, omag, smantanica, etc.
Este o planta de cultura.

In traditia populara:
decoctul plantei se folosea contra durerilor de cap. Ceaiul din rizomi uscati se lua contra astmului. Fiarta in vin alb, se bea de oftica, cate un pahar dimineata si unul seara, la 3 sfarsituri de luna, "dupa ce pisca luna". Se mai radea, se amesteca cu miere si se lua dimineata, la amiaz si seara, pe inima goala. Unii o radeau intr-o ulcea cu miere, pe care o puneau la mijlocul aluatului unei paini; dupa ce se cocea in cuptor, o luau ca leac in bolile de plamani, in primul rand pentru tuberculoza. Tot pentru tuberculoza, radacina de iarba mare si tataneasa se radeau pe razatoare si se amestecau cu miere, luandu-se in fiecare dimineata cate o lingurita.

Rizomul plamadit in rachiu se lua in boli de stomac si vatamatura. Pentru boala cea mare se afuma casa cu iarba mare, se fierbea radacina si se spala bolnavul, iar radacina fiarta se pisa si se punea cataplasma pe pantece. Pentru febra tifoida se faceau abureli cu flori de fan, iarba mare, foi de nuc si sare. Cu iarba mare se afumau mai demult de holera. Radacinile pisate, cu zeama de varza, se foloseau contra raiei.

In unele parti se facea cu ele o alifie, amestecandu-se cu dohot. Planta se covasea cu samanta de canepa, se bateau impreuna vreo jumatate de ceas si apoi se puneau la caldare vreo trei zile. Se spala raiosul cu apa calda, apoi se ungea cu aceasta covaseala. Cand era ranit, se ungea cu o pana de gasca.

Compozitie chimica:
se folosesc partile subterane (Rhizoma cum radicibus Inulae)- radacina tuberizata si planta contine inulina, helenina, si alti polimeri ai levulozei, ulei volatil, alantolactone, substante fitoncide, fridelina, stigmasterina, acetat de damaradienil, ulei volatil, etc. Frunzele mai contin- alantopicrina, care este un principiu amar, vitamine, saruri minerale. Florile contin in mare parte helenina.
Florile contin in plus helenina.

Proprietati farmacologice:
principala actiune a radacinii este principiul antibiotic, calmant al tusei si modificator al secretiilor bronhice, bacteriostatic, antiviral, antiinflamator, expectorant, excita vezica biliara, colagog, coleretic, antiseptic bronhic, diuretic, antihelmitic, sedativ usor, tonic, impiedeca caderea parului si ajuta la cresterea sa. Datorita actiunii ei diuretice, elimina toxinele din corp , influentand favorabil starile reumatice, manifestarile gutoase si eruptiile pielii urmate de mancarimi.
Radacinile intra in componenta ceaiului antibronsitic.

Preparare:

-Ceai din radacina -2 lingurite de planta maruntita se vor pune in 250 ml apa care va fierbe timp de 10 minute dupa care se va strecura. Se pot folosi 2 astfel de ceaiuri pe zi.
-Se va pune 50 g de planta maruntita la 500 ml otet. Se va tine timp de 8 zile dupa care se strecoara. Se va utiliza la mancarimile de piele.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiunile aparatului urinar, afectiuni hepatice, afectiuni respiratorii, alergii, alopecii -spalaturi cu ceai de 3 ori pe saptamana in care se foloseste la clatit ceai din acesta. Se poate doar sa se clateasca, arterite, anemie, ascaridoza, astma, atonie digestiva, boli diverse cutanate in special cu mancarimi, bronsite acute, chelie, colecistite, congestii hepatice (atat intern cat si extern cataplasme), dermatoze, dischinezie biliara cu hipotonie, dismenoree, eczeme, erizipel, eruptiile pielii inclusiv urticarie, guta, hemoroizi, intertrigo, leucoree, litiaza biliara si renala, nefrite, oboseala atat fizica cat si intelectuala, oligurie, oxiuraza, prurit cronic al adultului, rani purulente, reumatism, spondiloza, traheita, tuse, ulcere varicoasa.