Psihologia recunoaste 3 tipuri fundamentale de functionare a omului:

1. Primul este intelectual sau cognitiv.
2. Al doilea este emotional sau afectiv.
3. Iar al treilea este cel activ.

"Intelectual" se refera la cineva a carui nevoie persuasiva de-a lungul vietii este de a cunoaste. Isi poate pune viata in joc pentru cunoastere. In extremis, cineva care lucreaza cu otrava se poate otravi numai pentru a vedea ce se intampla. Restul oamenilor nu pot concepe asa ceva. E foarte posibil sa moara, iar el stie acest lucru. Genul intelectual poate pune cunoasterea mai presus de viata, mai presus de a trai. A cunoaste este viata pentru el, a nu cunoaste este moartea. A cunoaste este dragostea lui, a nu cunoaste inseamna ca viata sa nu aiba nici un rost.

Un Socrate, un Buddha, un Nietzche incearca sa afle prin observatie directa, prin cunoastere impartiala ce este fiinta, ce suntem noi. Pentru ei acest lucru este fundamental. Socrate spune ca o viata pe care nu o intelegem nu merita sa fie traita. Daca nu stii ce este viata, atunci ea este lipsita de semnificatie, de stralucire si de sens. Noua, celorlalti, acest lucru poate sa nu ni se para deloc semnificativ, pentru ca noi continuam sa traim si nu simtim nevoia de a sti ce este viata. Insa acesta este tipul uman pur care traieste pentru a cunoaste. Cunoasterea este dragostea sa. Acest gen de om a dezvoltat filozofia si stiinta. Folozofia si stiinta inseamna dragoste de a sti, de a explora, de a cerceta, de a analiza.


"Emotionalul" este cel care simte. Pentru acest tip, cunoasterea fara sentiment este lipsita de sens. Ceva devine semnificativ pentru acesti oameni numai il pot simti profund afectiv. Ei trebuie sa simta!

Simtirea lor are loc la nivelul centrului afectiv al creierului in combinatie cu structura neuronal-emotionala de la nivelul inimii. Poetii apartin acestei categorii, la fel pictorii, dansatoii, muzicienii. Cunosterea in sens strict nu este pentru ei nici pe departe necesara sau suficienta. Este doar ceva lispsit de viata, de culoare, de profunzime. Inima este pentru ei cea care conteaza. Viata are sens doar atunci cand poate fi traita la nivel afectiv, cand tot ce li se intampla acestor oameni si tot ce fac trece prin inima, se deruleaza la nivel profund emotional.

Tipul emotiv simte, iar in felul acesta ajunge sa cunoasca.
Tipul intelectual ajunge la simtire numai prin cunoastere. Mai intai cunoaste, si numai dupa aceea poate simti.


Exista si al treilea tip - cel "activ". Este un tip creativ prin faptul ca el nu se poate opri la cunoastere sau simtire, el trebuie sa sa realizeze lucruri. Nu poate cunoste decat prin a face, prin a creea ceva concret. Daca nu creeaza un lucru, nu-l poate cunoaste, nu se simte implinit si nu simte ca viata ar avea vreo semnificatie pentru el. Numai devenind creator ajunge sa cunoasca si sa fie impresionat.

Acest al treilea tip traieste prin actiune, este orientat tot timpul spre "a face". Nu se va intreba care este senul vietii sau ce este viata. Se va intreba: "Ce trebuie sa realizez eu in viata, care este scopul meu? Ce pot crea, ce pot lasa eu in urma mea?" Daca poate crea, daca poate face lucruri care sa ramana, atunci este in elementul sau. Creatiile sale pot diferi. Poate fi creatorul unei societati, al unei piese de teatru, nu conteaza CE, conteaza doar creativitatea si actiunea, care sunt prezente.

Acestea sunt cele 3 tipuri fundamentale de functionare.

Mergand mai departe, putem observa despre fiecare tip ca poate evolua in doua directii, diametral opuse.


Sa luam pentru inceput tipul intelectual-cognitiv.
Am spus ca atat Buddha cat si Nietzche apartin acestui tip. Daca un om de tipul intelectual se dezvolta dincolo de metoda de investigare (care in acest caz este mintea), atunci va deveni un Buddha, un om eliberat de compulsivitatea mentalizarii a tot ceea ce este, de suferinta psihologica generata de identificarea cu procesele mentale fara numar. Insa daca se pierde in jocul formelor, al ideilor si teoriilor mentale, o poate lua razna, devine un Nietzche, innebuneste. Cunoasterea compulsiva nu il va transforma intr-un suflet realizat, eliberat de tensiune si de suferinta, ci in insasi suferinta. Prin cunoastere nu va ajunge la o experienta profunda a tot ceea ce ESTE, nu va vedea dincolo de forma si nu se va detasa de ea, ci va creea in continuu intrebari, indoilei si multe povesti iar in cele din urma, prins in paienjenisul propriilor ganduri si idei fara de sfarsit, va inebuni.


Legat de tipul senzitiv acum.
In cazul tipului de oameni ai simtirii, ii voi numi pe Isus Christos si pe marchizul de Sade. Daca simtirea o ia pe calea cunoasterii prin iubire, atunci ea se transforma intr-o dragoste eliberata de atasament, si implicit de suferinta, o dragoste manifestata in fiecare aspect al vietii si pentru orice forma de viata, o dragoste plina de savoare, fara definitii si fara conditii. Este dragostea Christica. Daca, in schimb, senzitivitatea nu evolueaza dincolo de metoda de investigatie (senzorialul), atunci intra pe calea ratacirii intr-o lume a fantasmelor fara numar in care infinitele diversiuni sexual-emotionale dicteaza unica si singura realitate.


Sa luam cazul celui de-al treilea tip, al actiunii.
Hitler si Gandhi apartin amandoi acestui tip. Daca se merge pe calea ridicarii conditiei umane prin co-creearea unei realitatii exterioare in care fiecare element (om) este la fel de important ca intregul (societatea), atunci apare un Gandhi. Daca se merge pe calea distrugerii, a crearii unui infern colectiv justificat ca si actiune absolut necesara pentru un ipotetic viitor mai bun, atunci apare un Hitler. Amandoi apartin tipologiei active. Nu pot trai fara sa faca ceva. Insa natura actiunii poate sa fie profund daunatoare si distructiva, iar un personaj precum Hitler nu este decat un dement.


Acestea sunt cele trei tipuri de baza, pure. Insa nici un om nu este de tipul pur. Toti suntem amestecati, toate cele trei tipuri se afla in fiecare din noi. Asa incat, de fapt, nu se pune problema carui tip ii apartineti. Intrebarea reala este care tip predomina in voi.

Cum decideti care tip este predominant?

Exista doua criterii ce trebuie retinute.


Primul criteriu dintre ele este ca felul in care incepeti o actiune este determinat de tipul predominant care esti.

Mai concret..

Daca apartineti tipului cognitiv, atunci toate experientele voastre vor incepe in esenta prin cunoastere, niciodata altfel. De exemplu, daca un om de tipul cognitiv se indragosteste de cineva, nu se poate indragosti la prima vedere. Pur si simplu nu poate. Mai intai trebuie sa cunoasca, sa se familiarizeze si va fi un proces indelungat. Decizia poate veni numai printr-un proces de cunoastere treptata. De aceea, acest gen de persoana pierde multe oportunitati pentru ca este nevoie adesea de o decizie de moment si acest tip nu poate decide pe loc. El nu poate fi aproape niciodata cu adevarat activ. Pentru tipul cognitiv totul incepe prin cunoastere. Numai dupa aceea va veni simtirea si doar mai apoi actiunea. Aceasta va fi secventa pentru acest tip: cunoastere > simtire > actiune. Pot pierde lucruri, insa nu sunt in stare sa actioneze altfel. Intotdeauna, mai intai vor gandi. Cei din acest tip pot deveni filozofi, oameni de stiinta, observatori complet impartiali.

Cineva de genul emotional va incepe prin a simti si apoi va reuni toate motivele. Ratiunea va fi secundara. Te vede si decide in inima lui ca esti bun sau rau, atractiv sau fad. Aceasta decizie este una a simtirii. Nu te cunoaste, dar la prima vedere decide. Va simti cum sunteti pentru el si apoi va cumula motive pentru ceea ce a decis deja pe cale senzoriala. Numai vazand o persoana, acestia devin convinsi ca este interesanta sau dezagreabila, apoi creeaza rationamente, se conving logic pe ei insisi cu privire la propria simtire. Insa concluzia vine prima, pe cale afectiva. Prin urmare, in cazul tipului afectiv, silogismul firii opereaza exact invers: concluzia vine mai intai, apoi procesul. Fundamental diferit de tipul rational, unde concluzia nu vine niciodata mai intai, ci mai intai este procesul, apoi persoana respectiva trage concluzia, la sfarsit.

In cazul tipului activ, actiunea vine tot timpul prima. Persoana respectiva decide pe moment sa actioneze, apoi incepe sa simta, apoi, la sfarsit, creeaza motive. Ziceam ca un Gandhi apartine tipui activ. El mai intai decide. De aceea va spune: "Trebuie sa fac asta." Actiunea vine la el instantaneu, fara nici un proces. Un om de tipul cognitiv va spune intotdeauna: "Eu am decis." Un om de tipul senzitiv va spune: "Simt in acest fel." Insa cineva de tipul activ, un Gandhi, nu va spune niciodata "Am simtit asta" sau "Am gandit asta", ci "Am facut ce trebuia facut". Cum de i-a venit sa faca asta? Daca nu crede in Dumnezeu, atunci va spune: "De nicaieri! Am facut asta pentru ca asa mi-a venit!". In cazul in care crede in Dumnezeu, atunci Dumnezeu devine cel care ia decizii. Atunci Dumnezeu initiaza totul, iar Gandhi continua sa-si indeplineasca partea. Gandhi poate sa spuna: "Decizia a fost a lui Dumnezeu. Eu nu trebuie decat sa o urmez". Oricum ar interpreta, pentru Gandhi aceasta este ordinea si calea. Am spus ca Hitler este, de asemenea, tipul activ, dar, in cazul lui, metoda incalca principiile vietii si duce la autodistrugere. Termenii in care el vorbeste sunt insa asemanatori. Si el spune: "Nu Adolf Hitler vorbeste ci chiar spiritul istoriei, intreaga mentalitate ariana. Rasa nobila vorbeste prin mine." Si, intr-adevar, multi dintre cei care l-au auzit pe Hitler au simtit ca, atunci cand vorbea, nu era deloc Adolf Hitler. Parca ar fi fost vehiculul unei forte superioare care actiona la capacitate maxima si asta era tot ce conta.

Omul activ - mai inainte de orice - decide sa actioneze, astfel incat nu poti spune ca el fundamental gandeste sau ca el fundamental simte. Nu, el actioneaza. Si actiunea este atat de spontana incat te intrebi adesea de unde provine. Ca e de la Dumnezeu sau de la Diavol, Hitler si Gandhi vor rationa amandoi in priviinta asta. Insa mai intai vor decide.


Determinarea factorului predominant de tipologie personala este de foarte mare ajutor, caci atunci poti face cu usurinta lucruri in viata, fara efort si stradanie asidua si fara obstacole imposibil de surmontat. Altminteri, indiferent ce vei face, vei avansa intotdeauna in zig-zag. Cand nu stii carui tip ii apartii, mergi inutil spre dimensiuni si directii care nu ti se potrivesc. Cand iti cunosti tipologia de baza, intuiesti ce ai de facut cu tine, cum sa faci aceasta, de unde sa incepi si incotro sa te indrepti.


Al doilea criteriu de depistare a tipologiei predominante este sa iti dai seama in ce masura de usor sau de greu iti este sa treci de la caracteristica predominanta a tipologiei (a gandi, a simti, a actiona) la total opusul ei (non-gandire, non-simtire, non-actiune).

De exemplu, tipul activ poate face opusul cu foarte mare usurinta. Adica se poate relaxa usor si foarte profund. Relaxarea lui Gandhi era miraculoasa, putea sa se relaxeze oriunde. Acest lucru pare paradoxal. Am putea crede ca cineva din tipul activ trebuie sa fie atat de tensionat incat nu se poate relaxa, dar nu este cazul. Numai cineva din tipul activ se poate relaxa cu asa mare usurinta. Cineva din tipul cognitiv nu se poate relaxa cu adevarat, in timp ce cuiva din tipul senzitiv ii este cel mai dificil sa se relaxeze. Dar o perssoana de tipul activ se poate relaxa cu foarte mare usurinta.

In ceea ce priveste tipul cognitiv, un Buddha poate ajunge la non-gandire foarte usor. Intregul mesaj al lui Buddha este unul al non gandirii, dar izvorat dintr-o gandire atat de profunda incat este si acum cat se poate de actual si de practic. Au trecut 25 de secole de cand ideile lui merg dincolo de vreme, iar Buddha apartine inca mentalitatii contemporane. Cu toate acestea, mesajul sau este foarte clar: "Ajungeti la non gandire." Toti cei care au gandit profund au ajuns in acest punct.

Tipul senzitiv poate ajunge la non-simtire. Simtirea lui este atat de vasta incat poate ajunge sa nu mai depinda de nici un lucru, de nici o persoana, ca si cum obiectul afectiunii ar inceta sa mai existe. Aparent. Atunci cand ajunge in starea de non-simtire este complet liber de orice dependenta afectiva de cineva sau de ceva, ramanand prezent doar sentimentul de iubire fara subiect si fara conditii, de pretuire si acceptare a TOT ceea ce este. Simtirea lor poate fi atat de vasta incat nu mai pot ramane iubitori doar pentru cateva persoane sau cateva lucruri. Dorinta, atasamentul, dependenta fata de obiectul afectiunii inceteaza sa mai existe, iubirea lor devine universala si fara margini, se rapandeste peste tot si este eliberata de toate conditionarile si aparentele. Chiar daca este o revelatie trecatoare sau un mod de a fi, tipul senzitiv poate trece de la o simpla indragosteala la stari afective de o mare profunzime si universalitate.


Prin urmare, al doilea criteriu este ca, indiferent carui tip ii apartii, poti trece la partea opusa cu mare usurinta. Cu alte cuvinte, daca puteti trece la extrema opusa, aceasta este inca o indicatie a tipului vostru predominant.


E o lege fundamentala ca extremele sunt de nedespartit, caci ele sunt cele doua fatzete ale aceleiasi monezi. Nu pot exista decat impreuna, sunt inseparabile. Procesul este asemanator pendulului unui ceas care merge la stanga pana la capat, apoi la dreapta pana la capat. Cand merge spre stanga acumuleaza impuls pentru a merge apoi catre dreapta, iar atunci cand a ajuns in extrema dreapta, impulsul pentru a merge catre stanga este maxim. Cand se deplaseaza catre stanga, se pregateste sa mearga spre dreapta si invers, astfel incat mersul catre extrema opusa este de la sine inteles ca ceva usor, firesc si natural.


Prin urmare acestea sunt cele doua criterii de a decide tipul predominant. Vedeti care este inceputul, apoi daca miscarea este spre extrema opusa. Observati in continuu aceste doua lucruri. Mai intai modul in care reactionati la o situatie - care este inceputul, samanta, punctul de pornire - si apoi la care opus puteti trece cu cea mai mare usurinta. La non gandire? La non simtire? La non actiune? Dupa o observare constanta de cateva zile-saptamani veti ajunge la o intelegere a tipului dvs. predominant. Celelalte doua vor fi prezente ca niste insotitori de bord, pentru ca nu exista niciodata tipuri pure. Nu pot exista. Toate 3 se afla in fiecare din noi. Unul singur insa este mai semnificativ decat celelalte.

Si odata ce stii carui tip ii apartii, calea ta devine mai usoara si mai neteda. Atunci nu iti mai irosesti energia. Atunci nu te mai pierzi pe carari care nu sunt ale tale.

Chiar si esecul este bun atunci cand este in acord cu propriul gen. Caci folosind limbajul propriei dvs. tipologii, indiferent ca veti cunoaste esecuri sau succese, veti creste odata ce ele, veti afla si veti intelege o multime de lucruri noi, veti acumula experienta de viata consistenta, veti capata profunzime, veti dobandi viziune si constienta.

Eduard Irimia - adaptare dupa Osho