Calivita Logo


Suplimente Naturiste CALIVITA.
30% Reducere!  Promotii!


Daca ti-a placut situl meu,

ajuta-ma sa-l intretin
si sa-l imbunatatesc !


Doneaza pentru Terapii-naturiste.com

 



GRATIS! Cartea
"Ghid de Medicina Naturista"

DVD Medicina naturista
Carte Medicina naturista

GRATIS! Cartea
"Secrete si Retete Culinare"


CD 10.000 de retete culinare
Cartea electronica Retete culinare pentru toate gusturile

GRATIS! Cartea
"Cure, Diete, Sfaturi

si Programe pentru Slabire"


CD Cure de slabire
Carte Cure de slabire

 

Enciclopedie Naturista

 

Remedii naturiste

 

Terapii alternative si complementare

 

 

 


Subscrie la canalul YOUTUBE

 

YOGA

Era Metamoderna

In osul triunghiular numit sacrum in latina, exista o putere a dorintei pure. Acest os a fost numit de catre greci sfant, ceea ce inseamna ca si ei cunosteau existenta acestei puteri. In limba sanscrita, puterea respectiva este denumita Kundalini.

Ajunsi aici, as dori sa afirm, cu toata umilinta, ca nimeni nu ar trebui sa respinga aceasta cunoastere ca fiind inutila, pe motiv ca provine dintr-o tara nedezvoltata ca India. Cultura occidentala a progresat foarte mult acum in domeniul stiintei. Civilizatia occidentala este ca un copac foarte mare care a crescut peste limitele sale normale. Trebuie insa sa ii descoperim radacinile, iar daca ele se gasesc in India sau in orice alta tara, de ce sa nu acceptam ca un copac nu poate exista fara radacini, iar radacinile nu au nici un rost daca nu hranesc copacul, care altminteri s-ar prabusi.

Aceasta putere a dorintei pure este infasurata in trei spire si jumatate. Spira este denumita in limba sanscrita Kundal si deoarece energia respectiva este de natura feminina, ea poarta numele de Kundalini. Kundalini este asezata in osul triunghiular, asemenea unei flori delicate care se trezeste si traverseaza cei sase centri energetici din coloana vertebrala, iar apoi strapunge zona fontanelei. Adevarul absolut, pe care trebuie sa-l acceptam, este ca nu suntem corpul nostru fizic, nici mentalul, nici emotiile, nici inteligenta, nici ego-ul sau conditionarile, ci suntem dincolo de toate acestea, Spiritul pur.

Ajunsi in acest moment, va voi marturisi ca aceasta cunoastere este accesibila tuturor oamenilor, prin intermediul Sahaja Yoga. Sunt multi care o utilizeaza la nivel mental, deoarece ei citesc carti scrise de intelepti care nu au fost suflete realizate. Fiind prinsi fara de scapare in paienjenisul cuvintelor (Shabda Jalam), ei practica tot soiul de ritualuri, postesc (Japas, Tapas) si fac acte de penitenta, isi parasesc familiile si societatea, incercand sa duca o existenta de celibatari, care este cu totul impotriva naturii.

Aproape toti acestia, sunt persoane orientate spre bani si au fondat organizatii unde propovaduiesc tot felul de neadevaruri. Dar care este dovada minima necesara, pentru ca oamenii sa aprecieze ce au primit prin Sahaja Yoga, fara a plati nici un ban? In primul rand, ei trebuie sa primeasca experienta Realizarii Sinelui. Vor ajunge sa simta in varful degetelor, suflul racoros al Duhului Sfant, si vor primi puterea de a da realizarea altora. Ei ajung sa cunoasca ce nu este in regula cu chakrele lor si ale altora, si devin capabili sa le corecteze. Isi corecteaza problemele ramase de la falsii guru, iar situatia lor pe multiple planuri se imbunatateste considerabil. Cu totii ajung sa simta o pace absoluta, atat in interior cat si in exterior. Casatoriile celor din Sahaja Yoga sunt in proportie de 95% foarte reusite, iar copiii nascuti realizati, sunt niste mari sfinti.

Mai exista si un alt adevar care trebuie acceptat, si anume ca exista o putere subtila a iubirii divine, care indeplineste intreaga lucrare vie. Acest proces poate fi explicat numai dupa Realizarea Sinelui. Energia Kundalini se trezeste in mod spontan si strapunge zona fontanelei. In acest moment, spiritul reflectat in inima se ilumineaza si, la randul sau ilumineaza atentia, iar omul devine capabil sa contemple fenomenul in fiinta sa. In acelasi timp se simte un suflu racoros in varfurile degetelor si in zona fontanelei, acesta purtand nume diferite asupra carora nu ne vom opri.

In timpurile moderne este foarte greu sa-i convingi pe oameni ca exista o cale prin care se poate atinge pacea interioara. Mentalul omului modern este foarte complicat si a ajuns la concluzia ca poate rezolva problemele vremurilor actuale doar pe calea ratiunii. Aceasta complicatie a creierului, precum si convingerea creata, nu permit nici unei idei despre adevarul absolut sa patrunda in mintea savantilor, intelectualilor sau oamenilor de stiinta contemporani.

Ei nu vor sa vorbeasca despre ceva care nu implica o discutie in contradictoriu in cadrul vreunui seminar sau a unei conferinte internationale. Asemenea idei nu sunt acceptabile pentru oamenii care savureaza disputele si traiesc prin jocul lor. Pentru a da un exemplu, cand am fost la Paris pentru prima oara si trebuia sa vorbesc publicului despre bucuria interioara, toti m-au prevenit ca arat prea bucuroasa si fericita, iar infatisarea si atitudinea mea nu sunt acceptate de marii intelectuali ai Frantei, care vor trage concluzia ca bucuria mea este pricinuita de ignoranta, si ca daca as intelege ce este viata, as fi cu siguranta cea mai nefericita persoana. Nu am putut intelege cu nici un chip, cum si-au format francezii conceptia ca sunt cei mai norocosi dintre oameni. De fapt, francezii sunt convinsi ca sunt ceva cu totul special. Cultura lor de alcool este, intr-adevar, "deosebita". Iar prin sistemul lor putred de valori, ei au devenit (si i-au facut si pe ceilalti) alcoolici si extrem de nefericiti.

La inceputul conferintei, m-am adresat audientei cu apelativul "mizerabili", deoarece am considerat ca acesta ar fi modul cel mai atragator de abordare. Si, intr-adevar, au devenit foarte curiosi sa auda ce aveam sa le spun. Le-am spus ca la Paris, la fiecare al zecelea felinar dai peste niste betivi care stau si cugeta la sfarsitul lumii, ultimul lucru care mai trebuie sa se petreaca. Dar daca la fiecare al zecelea felinar exista o carciuma si la fiecare al doilea felinar intalnesti o prostituata, ce se mai poate intampla acestor oameni care, sub pretextul de a fi atat de nenorociti, isi toarna bauturile pe gat de indata ce apune soarele, iar unii dintre ei de indata ce rasare soarele.

Odata, calatoream pe o nava cu perna de aer, de la Londra la Paris. Ajunsi la Lille, am descoperit ca toate casele erau incuiate la ora sapte si jumatate seara. Ne ratacisem si a trebuit sa batem la usa fiecarei case unde erau lumini aprinse. Dintr-una a iesit un barbat beat, iar din alta, cu chiu cu vai, a raspuns o doamna care era beata in ultimul hal. Erau atat de beti, incat nu i-am putut intreba absolut nimic. Ne-am gandit atunci sa cautam un restaurant unde sa ni se arate drumul, dar nimeni nu a stiut sa spuna unde este restaurantul. A fost foarte greu sa vorbim cu cineva dupa ora noua seara in acel loc care era, chipurile, un oras modern din Franta.

Pe de alta parte, elita intelectuala se complace intr-un alt fel de betie. Sunt atat de conditionati, incat este imposibil chiar sa le pomenesti numele Divinitatii. In ceea ce-i priveste pe barbatii din Occident, ei sunt foarte ocupati cu jocurile de noroc, cu bautura si cu legaturile amoroase. Femeile sunt foarte ocupate sa arate frumoase la varsta de saptezeci de ani, pentru a-i atrage pe barbati, la fel ca orice prostituata care si-a facut din asta o meserie.

Intr-o asemenea societate, in care nimic nu este respectat, ce sanse are cineva sa vorbeasca despre Divinitate? Totusi, trebuie sa spunem ca in toate aceste tari occidentale, ca rezultat al culturii lor, s-a creat un gen de confuzie si revolta care au inrautatit situatia. Tinerii s-au dedat la tot felul de metode distrugatoare si, dupa ce multi dintre ei s-au ruinat, au aderat la secte ingrozitoare si falsi guru. Din religiile lor au nimerit in tot felul de secte si au ajuns la tot soiul de asa-zisi guru preocupati de putere sau de bani. Acesti cautatori ai pacii interioare, au ajuns sa se ruineze complet, atat financiar cat si mental, fiind cu totii hipnotizati de faimosii lor maestri.

Acei tineri care au supravietuit, au fost extrem de zdruncinati si au inceput sa doreasca in permanenta sa practice un joc datator de senzatii tari, care sa le zdruncine mentalul atat de sufocat de conditionari si ganduri, de parca ar fi dorit sa evadeze din realitate si sa patrunda in iluzia unei vieti artificiale. Vechile scripturi spun ca acestea sunt timpurile cele mai rele - Kali Yuga, cand oamenii traiesc in iluzie si in confuzie (bhranti). Iluzia este foarte stresanta si nu ingaduie nici un moment de destindere.

Astfel, desi cautarea adevarului s-a declansat intr-un mod decisiv, cu toate piedicile existente ar fi necesar ca Divinul sa patrunda cu putere in toate aceste tari, deoarece exista foarte multi oameni hartuiti si chinuiti de ei insisi, nemultumiti de viata lor si cautand cu disperare sa o imbunatateasca.

Acesti oameni sunt cautatorii de pretutindeni. Ceea ce cauta este pacea propriului lor mental. Vestea cea buna care li se aduce acum, este ca s-a realizat o descoperire unica, gratie careia omul poate sa atinga pacea interioara. Pentru asta insa, trebuie sa treaca dincolo de mental. Este un lucru cunoscut in Orient inca din vechime, in special in India, iar in Occident au existat de asemenea persoane care detineau informatii prin care se putea atinge starea de Realizare a Sinelui. William Blake in Anglia, Moliere si Maupassant in Franta, precum si multi alti scriitori precum C.S. Lewis si unele personalitati din America, au fost haraziti cu viziunea unei vieti divine viitoare, cu care intr-o zi, vor fi binecuvantate fiintele umane.

Puteti sa credeti sau nu, dar adevarul este ca in stadiul pe care l-a atins constiinta umana noi nu putem afla adevarul absolut. Acesta este motivul pentru care exista atatea tipuri de filosofii si de ideologii, iar oamenii doresc sa aiba diferite feluri de religii care sunt exclusiviste si care ii fac sa se lupte intre ei si astfel sa distruga in final principiile de baza ale religiilor.

Tot ceea ce va voi spune acum, nu trebuie acceptat orbeste. Au existat deja suficiente neajunsuri provocate de credinta oarba. Dar daca aveti o minte deschisa ca a unui om de stiinta, ar trebui sa examinati aceste lucruri ca pe o ipoteza si, odata ce se dovedeste adevarata, sa o acceptati.

Ipoteza sustine ca in corpul nostru exista un corp subtil menit sa asigure ultimul salt in evolutia noastra. Mai intai de toate, insa, trebuie sa se recunoasca faptul ca cel mai mare organizator este Creatorul nostru.

In corpul omenesc exista trei tipuri de sisteme nervoase. Primul este sistemul nervos central, al doilea este sistemul nervos simpatic care are un aspect stang si un aspect drept, iar al treilea este sistemul nervos parasimpatic.

Sistemul nervos simpatic este destinat starilor de urgenta. De exemplu, daca cineva vede un tigru in jungla, incepe sa fuga din rasputeri. In aceasta situatie de urgenta, bataile inimii se accelereaza foarte tare, fenomen care este provocat de sistemul nervos simpatic. Ritmul inimii va reveni la normal, datorita actiunii sistemului nervos parasimpatic, plasat in centru.

Nu stiu daca stiinta medicala a ajuns sau nu la concluzia ca sistemele simpatice stang si drept actioneaza in sensuri opuse, fiind complementare. De exemplu, sistemul nervos simpatic stang este intretinut de un canal subtil stang numit Ida Nadi (canalul Lunii), iar sistemul nervos simpatic drept, de un canal numit Pingala Nadi (canalul Soarelui). Ida Nadi confera fiintei umane latura sa emotionala. La nivelul subconstientului, trecutul este inregistrat dincolo de acest canal Ida. Subconstientul reprezinta trecutul: trecutul imediat, trecutul zilei de ieri, trecutul acestei vieti, trecutul vietilor trecute si in ultima instanta, trecutul intregului proces al creatiei de la inceputurile sale, adica subconstientul colectiv. Toate aceste niveluri sunt situate succesiv in plan vertical si nu in plan orizontal. Pentru a realiza ascensiunea spirituala, omul nu are nevoie sa parcurga toate aceste zone ale subconstientului (asa cum sustin numerosi psihologi).

Celalalt canal, Pingala Nadi, actioneaza pentru bunul mers fizic si mental (intelectual) al fiintelor umane. In centru exista sistemul nervos parasimpatic, intre buclele sistemului nervos simpatic stang si drept. Astfel, de cate ori sistemul nervos simpatic este epuizat din pricina starilor de urgenta, parasimpaticul relaxeaza si alimenteaza energetic cele doua canale si, in ultima instanta, ajuta la functionarea sistemului nervos simpatic. De cate ori buclele canalelor se intersecteaza, se formeaza niste centre de energie, cunoscute sub numele de chakre. Genele sunt afectate de activitatea zilnica a sistemului nostru nervos simpatic stang si drept.

Sistemul parasimpatic este alimentat de un alt canal denumit Sushumna Nadi (canalul evolutiei). Tot ceea ce am realizat in cursul evolutiei noastre, este inregistrat si stabilizat in acest sistem nervos. De exemplu, oamenii sunt fiinte superioare si poseda mai multe facultati decat animalele. Daca un caine sau un cal vor trebui sa treaca peste un sant murdar, nu vor resimti nici un dezgust, spre deosebire de fiinta umana. Oamenii au capatat o sensibilitate speciala fata de murdarie, gunoaie si mirosuri urate. Exista o sumedenie de situatii care demonstreaza ca fiintele umane sunt sensibile la factori la care animalele nu reactioneaza deloc. Toata aceasta sensibilitate si tot ceea ce am realizat pe parcursul procesului nostru evolutiv, se afla exprimate in canalul central.

In corpul nostru mai exista o energie de tip rezidual, care se afla in stare potentiala, infasurata in osul triunghiular denumit sacru. Energia aceasta este reziduala in sensul ca ea constituie energia originara fundamentala, care nu a suferit nici o diviziune. Atunci cand Energia Divina patrunde in creierul fatului suficient de dezvoltat, se descompune in trei fascicule, datorita creierului in forma de prisma, printr-un fenomen asemanator refractiei. Energia care cade pe partile laterale ale creierului se intersecteaza patrunzand in sistemul nervos simpatic. Insa atunci cand Energia Divina cade in centrul creierului, ea traverseaza coloana vertebrala fara sa fie supusa refractiei, si se incolaceste in osul sacru ca energie Kundalini. Probabil ca grecii cunosteau faptul ca acesta este un os sfant si de aceea i-au si dat numele respectiv. Energia originara si atotcuprinzatoare este infasurata de trei ori si jumatate, aflandu-se intr-o stare potentiala, de repaus.

Sistemul subtil pe care il avem in interior este innascut. Pe parcursul evolutiei noastre, am dobandit sapte centri principali de energie situati pe coloana vertebrala si, de asemenea, in creier. Atunci cand se trezeste energia denumita Kundalini in sanscrita, asemenea unei flori care rasare din samanta ei, energia respectiva traverseaza cei sase centri si strapunge in final zona fontanelei denumita Brahmarandhra, conectand constiinta umana cu puterea atotpatrunzatoare a Iubirii Divine. Apare astfel in om cea de-a patra dimensiune a constiintei. Iata modul in care Kundalini savarseste Yoga. Atunci cand Kundalini se ridica, ea modifica baza de date genetice si determina astfel o transformare a personalitatii. Cei sase centri (chakre) sunt purificati, alimentati si iluminati, fapt care se reflecta la nivelul genelor amplasate cate trei de fiecare parte a spiralei ADN.

Omul trebuie sa cunoasca scopul ultim al existentei sale, care este acela de a deveni Spiritul, care este reflectarea lui Dumnezeu cel Atotputernic in inima noastra. Acest lucru inseamna descoperirea propriei identitati, cunoasterea Sinelui. In acelasi timp, omul devine una cu puterea Divina atotcuprinzatoare a iubirii. Constiinta devine iluminata de Spirit, iar vibratiile divine incep sa curga prin sistemul nervos central, iluminand intreaga fiinta. Putem atunci sa simtim suflul racoros al Duhului Sfant (care este puterea atotpatrunzatoare a Iubirii divine), la nivelul fontanelei si, de asemenea, in palme si in varfurile degetelor.

Atingerea starii de constiinta fara ganduri determina instaurarea calmului si a pacii interioare. In mod automat, incepem sa avem o comportare corecta si plina de sfintenie. Toate deprinderile rele, care au un efect distrugator, sunt parasite. Se dobandeste o fire inocenta si plina de compasiune. Practicile sexuale deviate intra in normal si chiar privirea si atentia devin lipsite de concupiscenta si de lacomie.

Cautatorul cunoaste acum adevarul absolut in varfurile degetelor sale. Ochii sai stralucesc, iluminati de un foc interior. Timpul isi pierde puterea, iar procesul de imbatranire incetineste. Actiunea devine non-actiune, astfel incat chiar atunci sufletul realizat actioneaza, actiunea care este determinata de ego dispare. Conditionarile trecutului, datorate mediului de viata si care aveau un efect de inrobire totala dispar, si in locul lor se exprima o noua cultura a sfinteniei. Viata colectiva a Sahaja Yoghinilor devine un prilej de minunata bucurie. Sahaja Yoghinii capata puterea de a da realizarea altor persoane, fapt care explica si raspandirea Sahaja Yoga in nouazeci de tari ale lumii.

Iata dovada ca ceva s-a petrecut in oamenii care au realizat trezirea in interiorul lor. Aceasta trezire este de mult asteptata de catre toti cautatorii adevarului, drept ultima etapa care mai trebuie strabatuta in cursul evolutiei. Pentru ca ea sa se realizeze, nimeni nu-i poate porunci, nimeni n-o poate cumpara cu bani si nimeni nu-i poate arata lipsa de respect.

Unii oameni, care nu sunt cautatori ai adevarului ci doar aroganti sau poate prosti, pretind sa primeasca Realizarea Sinelui cu orice pret. Mi-am dat seama insa ca este foarte greu ca acestia sa capete Realizarea caci, oricat ar incerca, in ei nu se petrece procesul asteptat.
Al doilea tip include oamenii cruzi ca Hitler, sau cei care au fost posedati de idei sadice. Este foarte greu ca aceste persoane sa primeasca Realizarea.

Am descoperit cu uimire ca in lume exista totusi foarte multi oameni care sunt cautatori adevarati si pasionati, nascuti in timpurile moderne (Ghor Kaliyuga). Este probabil ca ei sa mai aiba niste defecte omenesti, dar Kundalini depaseste toate barierele, sfarsind prin a le acorda o a doua nastere. In realitate, Kundalini este Mama fiecaruia dintre noi. Ea are imprimate, asemenea unei benzi magnetice, toate informatiile despre trecutul , inspiratiile si aspiratiile noastre. Ea este Mama fiecaruia, care isi iubeste copilul si este nerabdatoare sa-i daruiasca cea de-a doua nastere. Ea ne intelege perfect si isi incepe imediat ascensiunea, atunci cand este pusa in fata Realitatii Divine, strapungand in final zona fontanelei, ceea ce odinioara era considerat un lucru aproape imposibil de infaptuit. Pentru asta nu trebuie sa se stea in cap, nu trebuie sa se tina post, nu trebuie sa se spuna rugaciuni; nimic din toate acestea, ci doar sa existe abandon si umilinta in inima. Aceasta se intampla numai prin binecuvantarea Divinului.

Am fost desprinsi de ideea de Divinitate datorita "maretei" opere intelectuale a marilor nume ale literaturii, filosofiei, politicii si economiei. In ciuda acestor eforturi, au existat oameni care si-au dat seama ca ele nu le-au adus nici o farama de pace, de armonie sau de prosperitate. In plan uman, de asemenea, pacea pe pamant este practic de neconceput, din cauza agresorilor si a celor oprimati. Pentru foarte multi, asadar, viitorul nu aduce nici o speranta. Daca oamenii doresc intr-adevar sa salveze lumea, singura cale este sa practice Sahaja Yoga.

Spiritul, care este reflectarea lui Dumnezeu cel Atotputernic, este sursa adevarului absolut si a bucuriei. Dar spiritul nu lumineaza constiinta noastra aflata in starea sa obisnuita, ci numai dupa Realizarea Sinelui. Asadar, pentru a putea descoperi iubirea pura, pacea si bucuria adevarului absolut, omul trebuie sa devina Spiritul. Iata primul lucru pe care trebuie sa-l intelegem si sa-l acceptam, deoarece noi nu suntem acest corp, acest mental, acest intelect, aceste emotii, aceste conditionari sau acest ego. Noi spunem: "corpul meu, mintea mea" etc., dar de fapt prin "al meu" noi ne referim la
ego-ul nostru.

Vedem in jur flori minunate, copaci, fructe, tot felul de fiinte, anotimpuri care se schimba si nu ne gandim deloc "Oare cine savarseste toate acestea?" Acel cineva nu este decat puterea divina atotpatrunzatoare a iubirii, numita si Ritambhara, care face toate lucrurile si pe care o luam drept un bun deja castigat, fara sa-i acordam o consideratie speciala.

Daca-l veti intreba pe doctor: "Cine mentine functia inimii?", el va spune: "Sistemul nervos autonom"; dar acest sistem nervos autonom are ceva in spatele sau. Cine este acel ceva care il intretine? Nimeni nu va va putea raspunde. Cel mult, vor fi destul de cinstiti sa admita ca nu cunosc raspunsul, desi acesta exista. Sufletul este cel care regleaza toate fenomenele vitale din corp.

Asa cum am mai spus, atunci cand energia Kundalini se ridica, ea strapunge zona fontanelei si ne conecteaza cu puterea atotpatrunzatoare a Iubirii Divine care indeplineste intreaga lucrare vie, pentru care nu trebuie sa platim si la care nici macar nu ne gandim. Aceasta putere vitala incepe sa curga in fiinta noastra si toate problemele fizice, mentale, emotionale si spirituale sunt rezolvate, iar problemele genetice sunt corectate automat.

De-a lungul caii centrale a ascensiunii noastre (Sushumna), exista sapte centri de energie subtila. Dar mai exista si o serie de centri secundari care, impreuna cu cei principali, au fost creati in interiorul nostru pe parcursul procesului evolutiv. Centrii de pe partea stanga intretin latura emotionala, iar cei de pe dreapta se ocupa de latura fizica si mentala a fiintei noastre.
http://www.sahaja-yoga-ploiesti.net/corp.html

Atunci cand Kundalini se ridica si trece prin cei sase centri destinati aspectelor de ordin fizic, mental, emotional si spiritual, ea ii hraneste pe fiecare in parte. Centrii isi vor reflecta noua stare asupra genelor. Ei vor fi iluminati si, astfel, fiecare aspect fizic, mental, emotional si spiritual va fi iluminat la randul sau. Odata ce e strapuns ultimul centru situat la nivelul fontanelei (osul moale din copilarie), ne unim cu puterea universala a iubirii Divine. Prin varfurile degetelor incepe sa curga suflul racoros al Duhului Sfant, sub forma unor vibratii binefacatoare. Suflul racoros se poate simti iesind din zona fontanelei. Aceasta reprezinta ultima experienta a Realizarii Sinelui.

A doua experienta este ca, in ascensiunea ei, Kundalini creeaza o stare de constiinta lipsita de ganduri (Nirvichara Samadhi). Fiintele omenesti se gandesc fara intrerupere fie la viitor, fie la trecut. Daca cineva le spune sa traiasca in prezent, lucrul le este cu desavarsire imposibil. Un gand apare asemenea unui val, dupa care se ridica un altul si, tot asa, gandurile se ridica si coboara, iar sursa lor este exclusiv trecutul sau viitorul.

Atunci cand Kundalini se ridica, gandurile se distanteaza. Intre ganduri exista un interval foarte mic (vilamba), care se dilata si se creeaza o stare de liniste totala. Atunci ne aflam in prezent, dar lipsiti de ganduri, de griji sau de manie, caci prezentul este realitatea. De fapt, realitatea este in prezent, deoarece trecutul a incetat sa mai existe, iar viitorul inca nu a sosit. Cand suntem in aceasta stare a prezentului, resimtim un calm si o pace absoluta. Iata modul in care atingem pacea interioara; ea poate fi realizata si in plan colectiv, atunci cand miilor de oameni li se trezeste energia Kundalini.

Cand stam in apa, de pilda, ne este teama de valurile mari. Dar daca ne urcam intr-o barca, putem urmari tumultul valurilor, devenind martori ai spectacolului si bucurandu-ne chiar la vederea sa. In acelasi fel, evoluand treptat catre starea de prezent, observam toate problemele care ne inconjoara, le urmarim, devenim martori si ajungem sa ne detasam cu totul de ele. Atunci putem cunoaste solutiile, devenind capabili sa rezolvam problemele aparute. La acest nivel nu suntem tulburati nici de viitor si nici de trecut, ci ne bucuram doar de binecuvantarile prezentului ca unica realitate, fiind constienti, dar netulburati de ganduri. Noi suntem foarte constienti, dar lipsiti de orice fel de gand (Nirvichara Samadhi), stare in care tot ceea ce observam se imprima in memorie, ca pe o fotografie. Linistea interioara ne deschide inima, iar ego-ul si conditionarile incep sa se topeasca in oceanul linistii absolute.

 

Daca avem, de pilda, un covor frumos, ne preocupa cum sa-l pastram mai bine. Daca el apartine altcuiva este chiar mai rau, caci atunci ne agitam si mai mult. Dar daca putem sa intram in starea de constiinta fara ganduri, il privim doar, fara sa avem nici o neliniste. Atunci, bucuria artistului care a creat covorul incepe sa ne inunde fiinta, curgand in interiorul nostru prin zona fontanelei. Valuri mangaietoare si pline de pace ne fascineaza, iar gandurile care ne vin in aceste clipe sunt ganduri de esenta divina, aidoma inspiratiilor.

Daca dorim sa gandim, o putem face, iar daca nu dorim asta, nu avem nevoie sa gandim. Iata starea pe care o numim in sanscrita a patra dimensiune a constiintei (turiya). Ea se instaleaza uneori timp de cateva secunde imediat dupa trezire, iar apoi incepe sa se prelungeasca, persoana respectiva atingand pacea absoluta a mentalului.

La inceput, incercam sa iesim din ocean si sa ne urcam in barca. Daca suntem in barca si stim sa inotam, putem sari din nou in valuri ca sa-i salvam pe altii care sunt inspaimantati sa nu se inece. Aceasta este a doua stare, care se numeste constiinta lipsita de indoiala, in care nu mai exista indoieli legate de sine. Omul este pe deplin increzator si este capabil sa ridice energia Kundalini a altor oameni, ii poate vindeca pe altii si se poate mentine in propria stare de turiya, fara sa fie tulburat de ceea ce este in jur. Noua stare se numeste constiinta fara indoiala (Nirvikalpa Samadhi), cand nu mai exista indoieli despre sine sau despre Divinitatea care actioneaza in interior.

Mai mult decat atat, forta divina atotpatrunzatoare lucreaza. Odata ce suntem conectati la ea, incepe sa ne protejeze. Ea este oceanul cunoasterii, oceanul miracolelor, oceanul bucuriei, oceanul iubirii si oceanul compasiunii, dar mai presus de toate este oceanul iertarii.

Asadar, pentru a putea evolua in mod corespunzator, omul ar trebui sa ierte pe toata lumea fara a se gandi la cineva anume. Asta inseamna ca trebuie sa spuneti din inima "Iert pe toata lumea", cel putin de trei ori. Cand o spuneti, sa nu va ganditi la persoanele pe care trebuie sa le iertati, deoarece simplul gand va va da dureri de cap, astfel ca cel mai bine este sa spuneti "Iert pe toata lumea", de cel putin trei ori zilnic. Fie ca iertati, fie ca nu iertati, nu faceti de fapt nimic, dar daca nu iertati, atunci va atrageti influente negative. Asa cum stau lucrurile acum, multi oameni au cazut pe mana unor persoane negative care se distreaza in continuare, in vreme ce ei se chinuie. Asa ca a sosit vremea ca ei sa scape de povara, iar pentru asta trebuie sa spuna: "Iert pe toata lumea".

Al doilea lucru pe care trebuie sa-l intelegeti, este ca daca sunteti in cautarea adevarului, nu puteti fi vinovati de nimic. Din cauza cautarii, intreaga vina s-a spulberat, asa ca nu este nevoie sa va simtiti vinovat sau sa va spovediti cuiva. Odata ce cautati realitatea, v-ati debarasat de intreaga vina care s-a acumulat in mentalul vostru. Majoritatea vinovatiilor sunt artificiale. Nu este nevoie sa purtati in minte vreo vinovatie, dar oamenii continua sa le poarte ca pe o moda. Vina apartine trecutului si atata vreme cat trecutul nu mai exista, nu trebuie sa va preocupati de el. Indiferent de ce greseli ati comis, trebuia sa le infruntati la vremea respectiva, dar acum nu mai are rost sa va necajiti din pricina unor vinovatii care tin de trecut.

Spuneti-va deci: "Ma iert pe mine insumi". Trebuie sa spuneti: "Ma iert pe mine insumi", deoarece puterea divina a iubirii este si oceanul iertarii. Asa ca trebuie sa va iertati pe deplin si sa nu va mai irositi timpul simtindu-va vinovati.

Daca nu va iertati pe voi insiva, centrul subtil al lui Vishuddhi stang se va bloca si se va dezechilibra intr-atata, incat se va inchide cu totul, iar energia Kundalini nu se va mai putea ridica. Exista oameni care se simt vinovati chiar pentru stramosii lor, care ar fi comis o serie de nedreptati fata de altii.

In al doilea rand, daca nu va iertati pe voi sau pe ceilalti, se va dezechilibra Agya chakra de la nivelul chiasmei optice, un centru subtil extrem de stramt. Daca nu va iertati pe voi sau pe ceilalti, centrul nu se poate deschide, iar deschiderea sa este absolut esentiala pentru trecerea lui Kundalini. Odata ce i-ati iertat pe ceilalti fara sa va ganditi la ei, va simtiti mult mai usurati. Atunci cand Kundalini se ridica prin Agya chakra, ea va va face constienti, dar fara ganduri. Iertati-va pe voi si pe ceilalti, fara sa va ganditi la nimeni anume, de trei ori pe zi, dimineata si seara inainte de culcare. Acest lucru va va fi ca o rugaciune.

Cand va aflati in prezent, sunteti surprinsi cata liniste dobanditi. In lacul mintii nu mai exista nici o turbulenta sau unda si va bucurati de noua pace, ca de o mare binecuvantare. Pentru a stabili aceasta pace in interior, trebuie sa intram zilnic in starea de constiinta fara ganduri. Lucrurile frumoase create de om sau de natura ne vor face automat sa devenim constienti, dar fara ganduri. Vom urmari totul fara nici un gand venit din afara, doar resimtind bucuria creatiei respective, ca pe o energie abstracta care umple fiinta, si vom fi foarte fericiti in plan subiectiv si nu ca rezultat al unei reactii obiective sau deliberate venite din mental.

Lumea are nevoie de oameni care au fost haraziti in inimi cu aceasta pace si bucurie binecuvantata si care, mai tarziu, ii vor face pe altii la fel ca ei, alcatuind astfel o societate organizata, un grup sau o noua comunitate care se bucura de noua stare de pace a fiintei. Aflati in starea respectiva, nu fugim de societate, nu denuntam pe nimeni, ci suntem aidoma unui vas de pamant ars care nu mai poate fi modelat in nici un fel, pentru ca a trecut deja prin foc.

Devenim acum oameni cu o constiinta matura, care nu pot fi marcati, care nu pot fi murdariti si nici patati de vreo forta negativa. Astfel, instaurarea pacii mondiale poate avea loc numai cu ajutorul oamenilor care au atins aceasta stare in vremurile moderne foarte speciale, pe care le-as numi vremea infloririi.

Biblia le numeste Judecata de Apoi, iar Coranul - Kiyama (timpul invierii). Altminteri, este cu totul artificial sa credem ca ar putea sa existe fiinte umane apartinand unui grup sau unei organizatii, care sa poata crea pacea mondiala. A venit timpul ca multi oameni sa isi primeasca Realizarea Sinelui si sunt sigura ca va sosi si ziua cand acesti oameni nascuti pentru a doua oara in imparatia iubirii Divine, vor raspandi pacea pe tot globul.

Capatand lumina Spiritului, fiintele umane scapa de toate lucrurile artificiale si false care asalteaza mentalul. Mai intai de toate, din mintea cautatorilor dispare frica. De exemplu, daca circulam intr-un trafic foarte intens, suntem nelinistiti, dar daca stam pe varful unui munte urmarind de sus totul, intreaga agitatie dispare. In acelasi fel, urmarim zarva si lupta mentalului, fara sa fim catusi de putin tulburati. Astfel, frica de moarte sau de alte lucruri dispare pur si simplu, iar noi traim intr-un prezent etern. Ne bucuram de fiecare moment al vietii noastre si incercam sa daruim bucuria tuturor celorlalti.

Este foarte important sa se observe ca primul centru subtil, Muladhara, care inseamna suportul radacinii, se afla situat sub Kundalini. Aceasta chakra actioneaza asupra plexului pelvic care detine functia excretiei si functia sexuala. Deoarece chakra se afla sub Kundalini, ea nu joaca nici un rol in ascensiunea acesteia. Dimpotriva, chakra respectiva isi inceteaza intreaga activitate in momentul cand Kundalini se ridica pentru a savarsi unirea (Yoga) cu puterea Divina, moment in care devenim inocenti, asemenea copiilor. Astfel, frica noastra de moarte sau de orice altceva dispare pur si simplu, iar noi traim o viata eterna in prezent. Ne bucuram de fiecare moment al vietii si incercam sa daruim aceasta bucurie tuturor.

Atunci cand Kundalini se ridica la al treilea nivel subtil, la chakra numita Nabhi, devenim de o corectitudine desavarsita. Zona respectiva, numita si Oceanul Iluziei, este iluminata de cele zece principii ale stapanirii de sine. Marii maestri au creat cele zece centre ale poruncilor fundamentale care, atunci cand sunt iluminate, ne transforma in sfinti. Atunci nu mai este deloc necesar sa ne impunem o comportare stricta, caci capatam in mod automat puritatea Spiritului. Asa cum oul se transforma in pasare, si noi ne transformam printr-o a doua nastere.

Yoghinul sau cel care il cunoaste pe Brahma ori puterea atotpatrunzatoare, este numit in sanscrita Dwija, adica el este cel nascut a doua oara, iar pasarea e numita la fel. Sunt zece maestri primordiali, printre care Avraam si Moise, ce au revenit mereu pe pamant, prin nasteri repetate. Zarathustra s-a nascut de cinci ori, iar ceilalti s-au nascut si ei in diferite locuri si tari pentru a-i indruma pe oameni sa adopte o viata curata si sa realizeze echilibrul interior necesar ascensiunii lor.

Doar prin discutii despre o viata religioasa, lucrurile nu se vor schimba. Citind scrierile sfinte nu facem decat sa ne pierdem in paienjenisul vorbelor (Shabda Jalam). Dupa trezire, cand Kundalini se ridica in zona subtila numita Oceanul Iluziei (Bhava Sagara), simtim in interior existenta unei religii universale. Atunci cand centrul este pe deplin iluminat si stabilizat in spiritualitate, devenim in mod automat drepti. Respectam sistemul de valori, devenim morali, cinstiti, lipsiti de violenta si plini de compasiune. Toate aceste calitati incep sa devina atat de evidente in interiorul nostru, incat ne transforma intr-o noua fiinta, care este asemenea unui sfant si care are regulile si interdictiile inscrise in fiinta sa.

In momentul in care cel de al doilea centru subtil numit Swadhisthana este iluminat, se dezvolta creativitatea umana. Printre noi exista multi artisti, muzicieni, pictori, arhitecti, constructori care au devenit dintr-o data cunoscuti in toata lumea si au atins un inalt nivel al creativitatii. Centrul Swadhisthana de pe partea stanga ne da cunoasterea despre legile divine, despre modul lor de actionare si felul in care trebuie insusite in interiorul nostru, ne invata cum sa le folosim pentru binele personal si pentru binele celorlalti. Chakra Swadhisthana provine din chakra Nabhi care se afla in centrul ombilicului. Chakra Swadhisthana se deplaseaza, asemenea unui lotus, pe tot cuprinsul Oceanului Iluziei. Cand ea se apropie de partea stanga, o sustine distrugand fortele negative existente aici, forte create prin practici spirituale gresite. Acest centru este destinat cunoasterii Pure Divine (Shuddha Vidya). Sub actiunea Legilor Divine, problemele umane manifestate la nivelul sistemului nervos central pot fi rezolvate automat, pentru propria persoana si pentru ceilalti.

Cand chakra se deplaseaza catre partea dreapta, ea se conecteaza direct cu Pingala Nadi, prin care inteligenta se transforma in intelepciune echilibrata. Multi copii care nu faceau fata procesului de invatamant si erau chiar eliminati din scoala, au devenit dupa Realizare elevi foarte buni, ajungand chiar primii din clasa. Multi studenti au castigat burse, iar majoritatea elevilor care vin la Sahaja Yoga obtin cele mai bune rezultate. Creierul devine mai alert, inteligenta se ascute mult peste normal, dar fara nici o urma de viclenie sau de aroganta. Dimpotriva, elevii sau persoanele care au fost ajutate de Sahaja Yoga, devin modeste, blande si pline de compasiune.

Omul trebuie sa fie atent in viata, pentru a se tine departe de extreme. Dar viata moderna il impinge spre extreme, pana cand apare in interior un fel de reactie. Multe persoane pot fi vazute stand la soare ore in sir dupa pranz, timp in care soarele le ataca pielea. Ei se pot imbolnavi de cancerul pielii, dar continua sa stea in soare pana cand se si imbolnavesc de aceasta maladie. Toate obiceiurile rele au o natura asemanatoare. De exemplu, Marele Premiu pentru cursele de automobilism este unul dintre cele mai rele lucruri inventate vreodata, caci acolo trebuie intr-adevar sa moara cineva pentru a-i face pe plac publicului. Luptele de tauri din Spania, de care mai nou s-au apucat si femeile, fac parte din aceeasi categorie. Iata motivul pentru care multi oameni care se complac in activitati extreme ale canalului drept sunt atacati de boli precum cele de ficat, constipatii grave, astm, infarct, paralizie, diabet, leucemie, blocaje renale, etc.

Toate problemele create de comportarea extrema fie a canalului drept fie a celui stang, pot fi corectate prin activarea energiei Kundalini deoarece, in ascensiunea ei, ea atrage atentia catre centru. Omul devine astfel o personalitate echilibrata, care nu se indreapta catre extreme in nici una din actiunile sale. In plus, toate obiceiurile orientate spre ego sunt abandonate. Dispar si deprinderile cauzate de conditionari, astfel incat omul devine o personalitate libera si detasata de tot ceea ce reprezenta el in trecut.

Un alt fenomen care se petrece cu omul realizat, este ca el nu mai tine seama de barierele artificiale precum rasismul, nationalismul, comunismul, capitalismul si toate celelalte "ism"-uri, devenind o parte integranta a religiei universale si a imparatiei universale a iubirii divine.

Religia universala este atunci iluminata in interior, ea constituind expresia launtrica a celui care a invins toate indoielile mentalului si si-a format o imagine clara despre ceea ce este gresit in sistemul nostru, in familie, in tara si in intreaga lume. El intelege motivele pentru care nu exista pace, nu se identifica si nici nu devine sclavul conditionarilor generate de toate acele "ism"-uri. In inima sa rezida lumina Spiritului, care este reflectarea lui Dumnezeu cel Atotputernic si care este absolut liber si atotcunoscator. In lumina Sa, putem intelege ca ceva este gresit in noi, in familia noastra, in societate, in tara, drept pentru care avem parte de suferinte.

Am intalnit odata, de pilda, o doamna din Elvetia, al carei copil murise in patutul sau. Din pricina durerii, ea devenise o alcoolica inveterata. Am intrebat-o cum i-a murit copilul si dupa multe ezitari mi-a spus: "Copilul avea doua luni si dormea in camera alaturata in vreme ce eu si sotul meu eram in dormitor. Intr-o dimineata, am gasit copilul mort in patut. Am suferit un soc si am lesinat". Atunci am aflat pentru prima oara ca, in Occident, parintii dorm separat de copiii lor, chiar si cand acestia au mai putin de un an. Daca copilul plange de foame, de sete, din cauza unui anumit disconfort sau daca se sufoca, amandoi parintii stau dezbracati intr-o alta camera pentru ca viata lor sexuala este mult mai importanta. Ea a mai adaugat: "Noi dormim dezbracati, asa ca ii tinem pe copii intr-o alta camera". In primul rand, nu am putut intelege de ce, in frigul muscator din Elvetia, cuplurile dorm in pielea goala. Ce importanta are pentru un copilas de doua luni, daca parintii lui nebuni dorm complet goi? "Asta este cultura noastra", au fost cuvintele femeii. Aceasta cultura orientata spre sex a rapit viata atator copilasi, care nici n-au apucat sa afle cat de "culti" sunt parintii lor. De ce s-au nascut ei oare in niste tari in care parintii nu-si doresc copii? Modul in care femeile gandesc, vorbesc si abuzeaza de sex este intr-adevar dezgustator. Ei se consuma prematur, devin impotenti si sunt asemenea eunucilor din India, care nu stiu sa vorbeasca decat despre sex.

Dupa Realizarea Sinelui, parintii se schimba in mod radical, devenind foarte grijulii si iubitori cu copiii lor. Cultura lor, bazata pe sex, pe bani si pe putere devine orientata catre spirit, facandu-si aparitia un nou stil de viata de familie plin de frumusete, de iubire, de compasiune, de iertare si de bucurie. Aflati in lumina Spiritului, ei pot vedea intunericul acestei culturi urate si aleg o viata sexuala echilibrata, inteleapta si morala. Majoritatea copiilor din familiile lor sunt nascuti realizati, fiind dotati cu multa inteligenta, supunere, afectiune si intelepciune.

Al patrulea centru subtil este centrul inimii (Anahatha), situat pe canalul central, in spatele sternului. El are doua aspecte laterale, in stanga si in dreapta. Centrul se numeste Anahatha din pricina sunetului creat in inima, fara percutie. Centrul are o importanta considerabila, deoarece pana la varsta de doisprezece ani, el creeaza anticorpii care circula prin tot corpul si se afla permanent sub controlul sau.

De cate ori omul este inspaimantat de ceva sau este atacat, aceasta chakra incepe sa pulseze si sa emita mesaje catre anticorpi care in sanscrita se numesc Gana. Anticorpii incep sa lupte cu boala sau cu agresorul. Centrul subtil al inimii din pozitia centrala asigura sistemul nostru imunitar. Atunci cand savarsim acte gresite indreptate impotriva Mamei Primordiale, care constau din perversiuni sexuale, consum de alcool, de droguri, stress datorat nelinistii sau temerii de oprimare, centrul respectiv este expus pericolului, ducand la slabirea sistemului nostru imunitar prin pierderea puterii de a lupta impotriva bolilor.

Centrul inimii de pe partea stanga se ingrijeste de buna funtionare a cordului. Aici, Dumnezeu cel Atotputernic se reflecta ca Spirit care, dupa Realizare, ilumineaza atentia. Centrul se blocheaza atunci cand oamenii exercita un efort fizic sau mental excesiv, sau cand consuma prea mult alcool. In asemenea cazuri, inima este slabita pana in punctul in care se poate declansa un infarct. Infarctul de miocard urmat de deces, survine in special la persoanele care la o varsta tanara practica prea mult tenis sau alte sporturi asemanatoare. Acest lucru este in directa legatura cu problemele ficatului, care este guvernat de al doilea centru subtil Swadhisthana. Persoanele preocupate in mod exclusiv de viitor au fie un temperament rece, fie unul agresiv si irascibil. Ele sunt foarte expuse la atacurile de miocard si la o varsta inaintata. Acest gen de oameni vulgari, perfizi, fatarnici si corupti sunt intotdeauna in pericol de a suferi atacuri de miocard.

Inima stanga se afla in conexiune cu mama noastra terestra, iar centrul drept al inimii se afla in legatura cu tatal nostru terestru. Centrul drept se blocheaza daca tatal a decedat de timpuriu sau daca si-a parasit ori si-a maltratat copiii la o varsta frageda. Daca fiul sau fiica nu manifesta respect fata de tatal lor si comit pacate impotriva lui Dumnezeu Tatal cel Atotputernic, prin furt, inselatorie, minciuni, violenta, crima, etc., inima dreapta va fi pusa intr-un mare pericol.

Deasupra centrului inimii, in depresiunea de la baza gatului situata intre cele doua clavicule, se afla centrul numit Vishuddhi care reprezinta comunicarea in plan colectiv. Atunci cand aspectul sau drept devine prea activ, persoana este aroganta si agresiva in vorbire si in comportament. O asemenea persoana care sufera de o supra-activitate a centrului Vishuddhi drept, foloseste cuvinte aspre, un ton care seamana mai curand a latrat si ii domina pe toti cei din jur cu limbajul sau ingrozitor. Atunci este posibil sa apara o serie de simptome in plan fizic, incepand cu ragusirea si pana la pierderea totala a vocii. Aspectul stang al chakrei este expus pericolului, cand oamenii se simt vinovati si incep sa fie timizi, ascunsi, isi pierd capacitatea de comunicare, nu se mai pot bucura de colectivitate si sunt incapabili sa cante. Un sentiment exagerat de vinovatie poate conduce la anghina pectorala sau chiar la un cancer laringian. Daca centrul se deregleaza impreuna cu alti cativa centri subtili cu care este corelat, atunci pot apare complicatii grave care depasesc competenta doctorilor.

Intre sprancene mai exista un centru secundar al lui Vishuddhi, denumit Hamsa chakra, care confera puterea discriminarii. Atunci cand este iluminat, el daruieste harul discernamantului divin. Cand o persoana este coplesita de prea multe decizii luate fara un discernamant corespunzator, ea se poate imbolnavi de sinuzita sau de migrena. In cazul blocarii centrului, nu trebuie sa se mai consume alimente care irita gatul, cum ar fi cele acide sau foarte picante.

La intersectia chiasmei optice din creier, se afla centrul Agya cu doua aspecte: unul guvernand hipofiza, iar celalalt epifiza. Epifiza inmagazineaza toate conditionarile superego-ului, iar hipofiza creeaza ego-ul. Cele doua baloane ale ego-ului si superego-ului sunt plasate fiecare pe partea opusa, datorita intersectarii la nivelul chiasmei optice unde se afla chakra Agya. Astfel, o persoana cu blocaje pe partea dreapta are afectat balonul ego-ului pe partea stanga a creierului, in vreme ce o persoana cu blocaje pe stanga are afectat balonul superego-ului si al conditionarilor pe partea dreapta. Daca o persoana are partea dreapta a corpului paralizata, atunci vom sti ca este afectata partea stanga a creierului. Cand gandim prea mult, vor aparea probleme la centrul din partea dreapta, iar ego-ul se va umfla din ce in ce mai tare, inabusind intregul discernamant.

Conditionarile pe care le avem din copilarie, se acumuleaza treptat pe partea stanga si vor crea probleme. Daca cineva a frecventat persoane care practica ocultismul, sau a fost sub influenta unor pretinsi guru, ori a unor secte care incearca sa hipnotizeze oamenii, el poate deveni fanatic. Conditionarile dobandite nu sunt adevarate dar, pe masura ce ne acapareaza, ajungem sa le acceptam ca fiind reale. Odata cu varsta, se amplifica si conditionarile, iar efectul exercitat de ele asupra psihicului este uneori extrem de periculos.

Ultimul centru subtil se afla in zona limbica, fiind acoperit de osul fontanelei. Fiind zona ultimului salt evolutiv (Brahmarandhra), acest centru (Sahasrara), cel mai important dintre toate, este inzestrat cu o mie de petale (aspecte). Atunci cand este iluminat, cele o mie de petale arata ca o mie de flacari ce ard silentios si linistit in diferite culori. In Biblie sta scris despre Duhul Sfant: "Niste limbi de foc au fost vazute impartindu-se printre ei si s-au asezat cate una pe fiecare din ei".

Acest fenomen a fost descris, desigur, si in nenumarate scrieri sfinte ale Indiei. Atunci cand Kundalini traverseaza cel de-al saptelea centru subtil, ea strapunge osul fontanelei si se uneste sau se contopeste cu puterea atotpatrunzatoare a iubirii divine. Efectul este ca incepem sa simtim suflul racoros al Duhului Sfant in varfurile degetelor, ca si in palme si in zona fontanelei. In acel moment, simtim pentru prima oara puterea atotpatrunzatoare a iubirii divine.

Oamenii oscileaza dintr-o parte intr-alta, asemenea unui leagan sau unui pendul. Ei nu pot ramane in centru, ceea ce devine posibil numai cand Kundalini se stabilizeaza intr-o conexiune permanenta cu puterea atotpatrunzatoare a iubirii Divine. Rezultatul deplasarii catre cele doua extremitati este crearea de probleme personale si sociale.

Devenim capabili sa simtim in varfurile degetelor propriii centri subtili si, de asemenea, centrii altor persoane, asa cum se observa in figura de mai sus. Daca stim cum sa vindecam centrii nostri prin cunoasterea de sine, atunci vom putea sa vindecam si centrii altor persoane. Constiinta noastra atinge in mod automat nivelul constiintei colective, prin care putem cunoaste totul despre chakrele celorlalti. Devenim in stare sa intelegem limbajul chakrelor si, gratie lui, ii putem intelege pe altii si problemele lor. Extrema dreapta reprezinta personalitatea activa proiectata in viitor sau supraconstientul colectiv, iar extrema stanga reprezinta subconstientul colectiv.

Prin inaltarea noastra sau prin unirea lui Kundalini cu Iubirea Divina atotpatrunzatoare, ne aflam in prezentul absolut, adica in domeniul superconstientului.

Acest articol reprezinta ultimul capitol din "Era Metamoderna",
carte scrisa de Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahajei Yoga.

Vreau sa multumesc in mod special Dlui. Luigi Brad pt. acest articol.

(c) Copyright 2002 Asociatia Culturala "Sahaja Yoga Romania" - Centrul Ploiesti
http://www.sahaja-yoga-ploiesti.net


[ Magazin Produse Calivita ]  [ Cumpara mai ieftin ]   [ Promotii

  [ Cumpara DVD-uri ]  [ Cumpara Carti electronice ]  [ Marturii clienti

{ Cum comand? }  { Cum platesc? }  { Despre livrare }   { FAQ } { Contact }
[ Afacerea Calivita ] [ Cum devin membru ] [ Avantaje ] [ Pasi catre succes ]

Urmareste-ne pe Youtube si Facebook


Copyright © 2003-2017 Dan Paunescu. Toate drepturile rezervate .

Acest site (cu peste 3.000 de pagini) este detinut si administrat de Paunescu Dan Georgica,
colaborator CaliVita International, singurul responsabil de continutul acestuia.

Reteaua CaliVita International si entitatile sale operatoare nu au nici o responsabilitate cu privire la acest site.
Politica de Securitate Google