Produse apicole - Nectar

Nectarul este un lichid dulce zaharos, secretat de glandele nectarifere, care constituie alaturi de polen hrana de baza a albinelor.
Glandele nectarifere sau nectariile se întâlnesc pe toate organele vegetative, cu exceptia radacinilor.
Astfel, nectarinele se gasesc pe partile constituente ale florii, ca sépale, petale, stamine sau pe cârpele de asemenea pe frunze, stipele, bractee sau axe.

Dupa pozitia lor pe plante se diferentiaza doua categorii de glande: glande nectarifere florare, care sunt localizate în interiorul florii, pe diferite componente florale.
Astfel, la Tiliaceae si la Malvaceae nectaiiile sunt situate pe partea interna a sepalelor, la Berberidaceae si Ranunculaceae la baza petalelor, la Hippocastanaceae si Sapindaceae între petale si sépale, la Aceraceae si Cruciferae la baza staminelor, la Compositae si Onagraceae la baza stilului, la Umbelliferae în partea superioara a ovarului, la Labiatae si Hydrophyllaceae la baza carpelelor, la Papilionaceae si Rosaceae între androceu si gineceu etc.

Astfel, momentul optim de secretie la o serie de specii nectarifere se înregistreaza în cursul diminetii (8-14), ca de exemplu la floarea soarelui, salvie, isop, facelia etc, în timp ce la alte specii în cursul dupa-amiezii pâna seara târziu, ca de exemplu la teiul alb, teiul pucios etc,
în acest sens frecventa de zbor a albinelor este determinata de intensitatea secretiei de nectar, înregistrându-se frecventa maxima în momentul când plantele respective secreta cea mai mare cantitate de nectar cu cel mai ridicat continut în zahar.

Daca o planta nectarifera prezinta în cursul zilei doua maxime de secretie si frecventa albinelor pe florile respective înregistreaza doua maxime, corespunzatoare celor doua etape de secretie abundenta.
Productia de nectar variaza cantitativ si calitativ, în functie de specie, soi, varietate, vârsta plantei, pozitia florilor pe planta sau pe inflorescenta, culoarea florii, stadiul de înflorire etc.
Referitor la vârsta plantelor s-a constatat la unii arbori meliferi, ca de ex. La salcâm, jugastru etc, ca maximum de secretie nectarifera se înregistreaza în general la vârste mijlocii, respectiv 10-30 ani, în timp ce la plantatiile tinere 5-6 ani, sau la masivele de peste 50-55 ani, secretia de nectar este mai mica, iar recoltele de miere ce se obtin sunt mai slabe.

Concentratia optima a nectarului

Scaderea potentialului nectarifer la aceste specii este determinata nu numai de starea fiziologica mai slaba a arborilor batrâni, ci si de micsorarea treptata a numarului de flori pe arbore, respectiv pe unitatea de suprafata.
O mare variabilitate a productiei de nectar în timpul aceleiasi perioade de înflorire s-a înregistrat în cadrul lucrarilor de urmarire a evolutiei culesului la salcâm si tei.

Concentratia optima a nectarului este în jur de 40-50%, când randamentul la cules este ridicat, iar prelucrarea acestuia în miere este mult usurata.
Daca însa concentratia se afla sub 5% nectarul nu mai este cules de albine. Limita de acceptare în ceea ce priveste concentratia nectarului este în functie de abundenta florei melifere si de anotimp.
Primavara si vara de exemplu, când exista în general o flora bogata, albinele sunt mai exigente si cerceteaza numai florile al caror nectar prezinta o concentratie mai ridicata (30-40% zahar), în timp ce primavara timpuriu si toamna, când florile sunt rare, limita de acceptare a concentratiei scade pâna la 7-10% zahar.

Alte produse apicole

Ceara de albine

Laptisor de matca

Mana

Pastura

Polen

Propolis

Venin de albine