Mirodeniile - remediu naturist in unele afectiuni

Mirodeniile sunt percepute de catre europeni drept niste adaosuri cu rol de aromatizare si condimentare a preparatelor culinare. Putini au fost insa aceia care au putut constata si efectele terapeutice ale acestor ingrediente alimentare. Multi chinezi stiu, de pilda, ca nucsoara este o mirodenie utila in prevenirea si tratarea durerilor si balonarilor abdominale, a diareei, indigestiei si vomei, fiind si un bun stimulent si carminativ stomacal, dar este periculoasa pentru cei cu hemoroizi si dureri dentare.

Maghiranul este un adevarat medicament pentru tratarea guturaiului, febrei, vomei, diareei, hepatitei, malnutritiei la copii, sau a eruptiilor cutanate. Un decoct din maghiran, baut de 2-3 ori pe zi poate produce un efect sudorific puternic, dar mai si inlatura mirosul neplacut degajat, uneori, din cavitatea bucala. Pruritul (mancarimi ale pielii) poate fi alungat prin tamponarea locala cu zeama rezultata din fierberea a 150 gr maghiran in 500 ml apa. Maghiranul este cunoscut si ca un bun diuretic si stimulent al apetitului, ajutand la eliminarea mucozitatilor. In traditia populara chineza, maghiranul este cunoscut ca un regulator al temperaturii corpului, fiind adesea folosit in locul ceaiului negru, in timpul verilor toride.

Inca de pe vremea cand vechii negustori orientali bateau drumurile spre centrul Europei, strabatand si meleagurile romanesti, ghimbirul si-a facut aparitia in bucataria noastra, fiind mai apoi cultivat si de taranii romani. In mod inexplicabil, in perioada comunista, interesul pentru aceasta mirodenie a scazut atat de mult incat nu a mai fost cultivat, fiind dat aproape complet uitarii. Chinezii considera ghimbirul drept unul dintre cele cinci ingrediente principale in dietoterapie, alaturi de otetul de orez, vinul de orez, sare si miere. Ghimbirul este apreciat pentru calitatile sale terapeutice in guturaiuri, tuse, stari de voma, astma, diaree.

El actioneaza, in mod deosebit, asupra plamanilor, stomacului si splinei. O radacina proaspata de ghimbir, rasa si fiarta in 250 ml apa, timp de 10 minute, produce un fel de bautura cu efecte remarcabile in tratarea edemelor, vomei sau tusei, inducand si o senzatie puternica de incalzire a corpului, respectiv, un efect sudorific pregnant. Atunci cand febra nu cedeaza, fierbeti 100 gr ghimbir proaspat in 500 ml apa si spalati tot corpul cu zeama rezultata. Daca tusea nu vrea sa va lase in pace, stoarceti o radacina de ghimbir si amestecati sucul cu putina miere si 250 ml apa fierbinte; beti cate 1-2 cani pe zi. In cazul unei indigestii, mancati cateva bucatele de tulpina de ghimbir proaspat; in vreme ce o cana de suc din aceeasi parte a plantei va poate scapa de un sughit rebel, greata sau voma, ori chiar de o toxiinfectie alimentara.

Rapoarte medicale din diverse spitale chinezesti arata ca injectarea unei solutii de 5-10% suc de ghimbir in zonele afectate, poate trata cu succes durerile reumatice. Nu putem ignora nici faptul ca amestecul de 50 gr ghimbir proaspat cu 30 gr zahar brun - consumat de 3 ori pe zi, timp de 7 zile - trateaza cu succes dizenteria. Si, inca ceva: chiar mai mult decat usturoiul, ghimbirul are calitatea de a atenua mirosul neplacut al unor preparate din carne de oaie, miel, scoici, sau peste.
Toti parintii ai caror copii se imbolnavesc de varsat de vant ar trebui sa stie ca pot grabi eruptia cutanata, folosind coriandrul (atat tulpina cat si radacina) fiert si aplicand spalaturi calde copilului. Consumul regulat de coriandru va face sa dispara mirosul neplacut al urinei; in vreme ce o mancare de porc, vita sau peste cu coriandru intreg (planta si radacini) alunga mirosul fetid al respiratiei unor persoane, dar si mirosul neplacut degajat de unele femei din zona vaginala.

El reduce aciditatea si durerile gastrice. Totusi, coriandrul nu este recomandat a fi consumat in mod constant timp indelungat, deoarece creste continuu energia "calda" din organism, ceea ce ar produce o sete exagerata si constipatie, ca si uscarea si craparea buzelor. De aceea nu se recomanda nici folosirea exagerata in tratamentul varsatului de vant, ci, numai pana la aparitia primelor semne ale eruptiei. Putini stiu ca piperul are calitati terapeutice in cazul durerilor abdominale, tulburarilor gastrice, diareelor sau toxiinfectiilor alimentare. Medicina traditionala chineza il categorieste drept un aliment benefic pentru stomac si intestinul gros. Un gram de praf de piper negru, impreuna cu 30 gr ghimbir proaspat, fierte in 750 ml apa, pana scade la 250 ml, poate trata cu succes o voma acuta provocata de o gastrita avansata. Barbatii care se aleg, uneori, cu o eczema a scrotului se pot trata cu spalaturi cu o zeama obtinuta din amestecul de 10 gr praf de piper negru cu 8 cani de apa data intr-un clocot.

Medicii chinezi au constatat ca pacientii hipotensivi pot sa-si mareasca tensiunea arteriala cu circa 5 mmHg daca tin in gura cate un bob de piper negru timp de 20-30 minute. Efectul dispare dupa 15-20 minute, dar este util pentru a restabili tensiunea arteriala normala fara efecte secundare nedorite, obtinandu-se si un efect de incalzire a corpului si a calotei craniene, fara cresterea pulsului. In cazurile de indigestii cu diaree, 1 gr de praf de piper alb dizolvat in 200 ml apa, impreuna cu 9 gr praf de glucoza poate face minuni, daca este consumat de 3 ori pe zi timp de 1-3 zile. La copiii sub 1 an, doza este de 0,3-0,5 gr piper alb, iar la cei intre 1-3 ani, doza este de 0,5-1,5 gr, dar nu se poate depasi cantitatea de 2 gr zilnic.

In tratamentul nefritelor (o inflamatie la nivelul rinichilor) medicii antici chinezi recomandau urmatoarea reteta: se gaureste - cu grija - un ou proaspat de gaina si se introduc 7 boabe de piper alb ; se astupa gaura cu faina umeda, se inveleste oul intr-o hartie umeda si se fierbe oul in abur, pana se intareste. Se mananca oul cu tot cu piper, de doua ori pe zi (la copii, doar un ou pe zi) timp de 10 zile. Dupa 3 zile de pauza, se repeta seria (daca mai este nevoie!). De regula, un asemenea tratament are 3 reprize, pentru a fi siguri de rezultate. Totusi, retineti ca, daca sunt consumate in exces, piperul alb si negru pot provoca necazuri, in mod deosebit, celor cu afectiuni oftalmologice ca si celor care au dureri laringo-faringiene.

Acest articol a fost preluat din revista Leacuri si Terapii