Mesteacanul
Inca din vechime,
mesteacanul era folosit in tratarea multor boli, incat pe drept cuvant
i se spunea "arborele vietii".
De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva.
La noi in tara, in mod curent, se utilizeaza frunzele - Folium Betulae
- pentru a mari diureza.
Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii, tanin de natura
pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura flavonica (betulina),
zaharoza, rezine etc.
Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, face
sa se elimine toxinele din corp, stimuleaza schimburile organice, avand
in acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli de piele sunt influentate
in bine de o cura facuta cu acest ceai. Diureza produsa are o actiune
favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice.
Se recomanda in formele cardio-renale insotite de edeme si albuminurie,
contribuind la eliminare apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii
ale parenchimului renal. Favorizeaza eliminarea acidului uric si colesterolului.
Dupa unii autori, ceaiul de mesteacan are proprietatea de a dizolva
piatra la rinichi (litiaza renala). Se recomanda si in boli de ficat.
Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul urmator: peste 20
g. frunze maruntite (2-3 linguri) se toarna 200 g. apa clocotita. Se
acopera si se lasa pana se raceste la 40 grade C, apoi se adauga un
varf de cutit de bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul betuloretinic,
deoarece acesta micsoreaza actiunea diuretica a frunzelor de mesteacan.
Dupa 6 ore, se strecoara si se bea lichidul in doua reprize, la un interval
de 4 ore. Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc radacina parului
si influenteza in bine iritatiile parului.
Cercetarile mai noi arata ca spre deosebire de frunze si muguri, seva
de mesteacan nu are actiune diuretica. Mugurii, datorita uleiului volatil
pe care-l contin, au proprietati antibiotice.
Frunzele de mesteacan intra in compozitia ceaiurilor antireumatic si
diuretic.
|