Masuri de prevenire prin alimentatie a instalarii bolii canceroase

Autor: Delia Vladu

1. Evitarea produselor alimentare bogate in substante cu efect cancerigen direct.

Aceasta masura dietoterapica se adreseaza in primul rand persoanelor cu risc crescut pentru cancerizare. Se vor evita sau consuma ocazional, in cantitati mici, produsele alimentare bogate in hidrocarburi policiclice aromatice, nitrozaminele, aditivi si contaminanti alimentari cu potential cancerigen. Masuri similare se iau si in cazul alimentelor ce contin nativ anumite substante cu potential cancerigen.

2. Masuri dietoterapice de reducerea cancerogenezei indusa indirect de alimentatie.

Masurile anuntate au in vedere reducerea consumului de grasimi si de proteine, scaderea greutatii corporale, a consumului de alcool si sare, cresterea aportului de fibre alimentare, indepartarea deficientei in anumiti micronutrienti.
Reducerea consumului de grasimi scade riscul de aparitia a bolii maligne prin diminuarea producerii de precursori cancerigeni (acizi biliari si colesterol), prin cresterea ponderii florei microbiene aerobe in dauna celei anaerobe (scad in special Clostridiile paraputrificum implicate in modificarea aciziolor biliari si obtinerea consecutiva de produsi cu actiune cancerigena verificata), prin micsorarea productiei de hormoni estrogeni (implicati in cancerul uterin si de san) si prin scaderea disponibilitatii de peroxizi cancerigeni care apar inevitabil in cursul depozitarii si prelucrarii grasimilor alimentare.

In prezent se recomanda ca nivelul grasimilor consumate sa reprezenite doar 30% din ratia lipidica fata de 40%, cat ocupa pana nu de mult. Prin aceasta masura se reduce nu numai riscul cancerogenezei, dar si cel al aterogenezei. Pentru aceasta trebuie sa se ingere o cantitate mai mica de alimente prajite (prin procesul de prelucrare termica o parte apreciabila din grasimea folosita la prajire patrunde in alimentul gatit), sa se utilizeze carnea slaba si lactatele degresate, sa se scada consumul de unt, untura, slanina, smantana si deserturi foarte grase.
Concomitent cu scaderea aportului global de grasimi, trebuie facute modificari si asupra tipurilor de lipide ce intra in ratia alimentara. Acest lucru a aparut necesar in urma studiilor epidemiologice si experimentale care au aratat ca unii acizi grasi pot promova sau inhiba dezvoltarea tumorilor. Astfel, in cresterea riscului cancerigen este implicat consumul ridicat de acizi grasi saturati si o parte din cei polinesaturati (pentru cancerul de colon se pare ca riscul cancerigen este legat mai mult de aportul grasimilor saturate decat de cel al grasimilor polinesaturate). Prin contrast, adiminstrarea de acizi grasi polinesaturati din grupul omega 3 scade riscul cancerigen. Interesant este faptul ca si in cazurile bolii maligne ca si in aterogeneza un rol important il joaca proportia crescuta a acizilor grasi nesaurati omega 6 fata de omega 3. Din aceste considerente introducerea in alimentatia obisnuita a uleiului de peste, bogat in acizi grasi polinesaturati din grupul omega 3, ar reduce riscul celor doua maladii degenerative.

Utilizarea uleiului de peste trebuie facuta nu mult dupa extractia sa. Cu cat durata de depozitare este mai mare, cu atat efectul sau protector anticancerigen scade, existand dupa o anumita perioada riscul sa capete efecte procancerigene.
Pe de alta parte, uleiul de peste sau uleiurile vegetale folosite prin prepararea termica dau nastere la peroxizi lipidici, substante ce pot provoca dezorganizarea structurilor celulare. Folosirea sistemica in alimentatie a grasimilor peroxidate poate depasi capacitatea antioxidanta naturala a organismului permitand acestora sa-si exercite efectele lor nocive (inclusiv cancerigene). Peroxizii lipidici se pot forma si in cursul depozitarii prelungite a alimentelor, insa in timpul prelucrarii termice producerea lor este accentuata.
Studii experimentale facute in ultimul timp releva ca asigurarea unui aport crescut de calciu exercita un grad de protectie importiva efectului cancerigen al acizilor biliari. Administrarea a 1,25 g de carbonat de calciu pe zi duce la reducerea proliferarii epiteliului criptelor colonice la subiectii cu risc familial crescut pentru cancer colonic. Plecand de la aceste observatii, unii autori recomanda utilizarea unei diete cu continut mai ridicat de calciu.

Combaterea consumului proteic exagerat reprezinta o alta modalitate dietoterapica de reducere a riscului carcinogenezei de origine alimentara. Dupa cum am mai mentionat, proteinele alimentare furnizeaza o parte din suportul necesar formarii aminelor care, cuplate cu nitritii, duc la sinteza de nitrozamine cancerigene. De asemenea, ingestia de carne in cantitati mari implica cresterea aportului lipidic, a carui actiune procancerigena a fost anterior prezentata. Totodata, triptofanul furnizat de proteine favorizeaza actiunea substantelor cancerigene prin intermediul metabolitilor sai. Disponibilitatea crescuta de aminoacizi permite florei microbiene intestinale sa elaboreze produsii fenolitici cu actiune cancerigena aspra colonului. Se va avea totodata in vedere ca prelucrarea termica a proteinelor poate uneori duce la aparitia unor produsi de piroliza cu proprietati cancerigene dovedite experimental. Tinand cont de multiple cai prin care cresterea aportului proteic mareste riscul cancerogenezei, trebuie incurajata indepartarea exceselor acestuia din alimentatie.

Reducerea aportului de sare micsoreaza riscul aparitiei cancerului gastric. Acest lucru se datoreaza faptului ca sarea mareste efectul substantelor cancerigene. Masurile dietoterapice vizeaza atat indepartarea consumului de alimente sarate cat si a adaosului de sare in mancare. Nu de putine ori produsele sarate sunt si afumate, ceea ce implica cresterea continutului de hidrocarburi aromatice si a nitrozaminelor.

3. Reducerea surplusului ponderal se asociaza cu scaderea mortalitatii prin cancer.

Acest lucru se datoreaza in parte faptului ca micsorarea greutatii corprale implica reducerea aportului caloric, ceea ce presupune scaderea considerabila a grasimilor alimentare si a carnii (rolul lor in cancerogeneza a fost deja mentionat).
Dat fiind cele mentionate, prevenirea si combaterea obezitatii reprezinta o modalitate de reducere a incidentei maladiei canceroase. Se apeleaza la acest sens de regim alimetar si efort fizic. Se are in vedere in primul rand micsorarea aportului de lipide. In dieta obezilor se admite o ratie lipidica de 0,7 - 0,8 g/Kg greutatea ideala (in medie 40-50 g lipide/zi, cantitate care include si grasimile "invizibile", adica acelea care intra in compozitia diferitelor alimente. Aceasta ratie trebuie sa includa, in masura egala, lipide animale si vegetale pentru a fi asigurate vitaminele liposolubile si acizii grasi esentiali.
Ratia proteica in dieta obezilor trebuie sa fie superioara ratiei azotate minime fiziologice de 1 g/Kg corp si anume in cantitatea de pana la 1,5 g/Kg corp greutate ideala. Acest lucru se datoreaza faptului ca, in general, obezii au deficiente azotate. In regimurile hipocalorice de durata, pentru a evita folosirea proteinelor in scopuri energetice, este nevoie de o ratie minima de glucide (cel putin 2 g glucide pentru 1 g proteine).

Ratia glucidica trebuie restransa la 120- 140 hidrati de carbon pe zi (aportul minim este in jur de 100 g pe zi). Acestia provin din legume, fructe si paine, alimentatie care contine si o serie de principii nutritive cu rol de prevenire a malignizarii (fibre alimentare, anumite vitamine si minerale).
Reducerea consumului de alcool reprezinta o alta modalitate de diminuare a riscului cancerogenezei. Etilismul cronic creeaza dezechilibre vitaminice si minerale ce favorizeaza indirect procesul de malignizare. Pertubarile vitaminice si minerale sunt mai pronuntate daca se asociaza suferinta hepatica postetanolica. Legat de dezechilibrele vitaminice retinem afectarea si a acelor vitamine cu rol in protectia anticancerigena (ex. vitamina C este scazuta la peste 50% din etilici; rezervele de vitamina A din organism sunt reduse de 5 - 10 ori mai mult fata de persoanele neetilice; in conditiile etilismului vitamina D ca si vitaminele anterior mentionate este furnizata prin aport alimentar in cantitati mici, fiind totodata mai greu absorbita - intervine de asemenea scaderea scaderea activarii ei metabolice; vitamina B6 este mai greu eliberata din alimentatie in prezenta alcoolului, iar forma sa activa este mai usor degradabila etc.). Legat de metabolismul mineral se constata o crestere a absorbtiei fierului a carui acumulare predominant hepatica, alaturi de suferinta ficatului indusa de etanol, pare, dupa unii autori, intr-un anumit stadiu, sa faciliteze constituirea cancerului hepatic.

4. Asigurarea unui consum ridicat de substante alimentare cu potential anticancerigen.

Un numar larg de substante alimentare dovedesc proprietati anticancerigene. In randul acestora sunt incluse fibrele alimentare, vitamina A, C, D, E, seleniul, calciul si zincul, izotiocianatii, indolii, flavonele, fenolii, inhibitorii proteazici, unii aminoacizi etc.
Fibrele alimentare sunt componente polizaharidice ale vegetalelor ce nu pot fi supuse digestiei in intestinul subtire (exceptand unele degradari limitate ale pectinei). Unele dintre ele pot fi degradate in colon.
O parte din fibrele alimentare au un rol structural in cadrul surselor vegetale din care provin, fiind totodata insolubile in apa. Ele sunt reprezentate de catre celuloze, hemiceluloze si lignina si se gasesc in special in cerealele ingerate, tarate si painea integrala.
O alta parte din fibrele alimentare au un rol reparator asupra zonelor lezate ale plantelor si sunt solubile in apa. Ele sunt reprezentate de pectine, gume, mucilagii si unele hemiceluloze. Se gasesc in special in legume, linte, fasole si mazare uscata, fructe ( in special in mere si citrice), ovaz, orez, radacinoase, vegetale frunzoase verzi.
Prima categorie a fibrelor alimentare intervine in formarea bolului fecal si stimularea peristaltismului intestinal.
A doua categorie de fibre formeaza geluri care sechestreaza o parte din substantele existente in lumenul intestinal.
Ambele categorii de fibre alimentare intervin prin diferite mecanisme in protectia anticancerigena.
In afara fenomenului de dilutie asupra substantelor cancerigene din bolul fecal, fibrele alimentare intervin in scaderea riscului cancerigen prin accelerarea tranzitului intestinal. Asupra acestuia intervin hemicelulozele, celuloza si lignina. Cu cat timpul de tranzit este mai prelungit, cu atat riscul carcinogenezei colonice este mai pronuntat. Reducerea duratei de tranzit scade timpul actiunii florei microbiene asupra substraturilor disponibile cu micsorarea consecutiva a producerii de substante malignizate. Totodata se diminueaza expunerea mucoasei intestinale la actiunea cancerigenilor.

Cresterea consumului de fibre alimentare, prin componentele lor fermentescibile (indeosebi gumele) reduc pH-ul intestinal inhiband astfel reactiile nuclear-dehidrogenazice ce se desfasoara la un pH neutru sau alcalin. In felul acesta se impiedica transformarea aciziolor biliari in compusi cu actiune cancerigena. Concomitent, aportul ridicat de fibre vegetale mareste formarea butiratului care protejeaza mucoasa colonica de transformare maligna. De asemenea, se micsoreaza nivelul amoniacului liber, care poate fi un factor favorizant al cancerogenezei.
Cresterea consumului de fibre alimentare ofera un grad suplimentar de protectie anticancerigena si prin prisma antrenarii prin materii fecale a unei proportii mai mari din grasimile consumate. Acest lucru limiteaza cresterea in greutate (lipidele au valoare energetica ridicata). Totodata aportul crescut de fibre vegetale induce rapid senzatia de satietate, impiedicand consumuri calorice suplimentare. Reamintim ca intre surplusul ponderal si incidenta cancerogenezei exista o corelatie pozitiva.
Alimentatia bogata in fibre alimentare reduce, de asemenea, nivelul estracardiolului plasmatic, ceea ce limiteaza riscul degenerarii maligne a sanilor.
Un ultim aspect legat de importanta cresterii consumului de fibre alimentare este acela ca o proportie mai mare de acizi biliari sunt antrenati spre exterior limitandu-se astfel substratul care, supus florei microbiene, sa genereze o parte din substantele cancerigene. Procesul de legare a acizilor biliari este cel mai pronuntat in cazul ligninei, descrescand in ordine pentru guma de guar, pectina si hemiceluloza.

Ca indicatii generale privind cresterea aportului de fibre vegetale, se recomanda consumul de paine integrala in loc de paine alba, cereale integrale in loc de cereale rafinate, fructe cu coaja si seminte in loc de sucuri de fructe, adaosul la meniuri de legume (indeosebi varza, mazare, fasole, salata, spanac, cartofi) tarate.
Vitamina A este considerata a fi un important factor de protectie importiva degenerarii maligne. Numeroase observatii clinice si experimentale au aratat existenta unei relatii de inversa proportionalitate intre aportul de vitamina A si riscul malignizarii.
Se constata ca cele mai mari cantitati de vitamina A se gasesc in ficatul anumitor vietuitoare. Acesta furnizeaza vitamina A organismului uman fie prin ingestia ficatului ca atare (ex. ficatul de vitel, vita, porc), fie prin uleiul extras din el (ex. uleiul de ficat de morun contine 85 000 U.I. de vitamina A la 100 g produs).

Cantitatea de vitamina A din carne, viscere, galbenus de ou si produse lactate nu este constanta, fiind in general mai crescuta in timpul verii decat iarna.
Ceapa, castravetii, ca si unele fructe (mere, pere, nuci, struguri, alune, prune, piersici, cirese, macese, zmeura, fragi, lamai, portocale, ananas, grapefruit, mure) contin cantitati mici de caroten cuprinse intre 0,1 - 0,5 mg%.
In frunzele diferitelor produse consumate in alimentatia umana, concentratia de caroteni este de 5-50 de ori mai mare la marginea acestora (limbul frunzelor) decat in restul frunzelor. De asemenea, frunzele, cand sunt verzi, contin foarte putini caroteni. Pe masura ce acestea se coc, se imbogatesc in provitamine, repartitia lor fiind mai accentuata in epicard decat la pulpa fructului. De exemplu, bananele au de 5 ori, iar perele de 6 ori mai multi caroteni in coaja decat in pulpa.
Morcovul este unul din alimentele bogate in caroteni (60-100mg/g morcov proaspat). Se apreciaza ca dintr-o tona de morcovi se pot extrage aproximativ 30g de beta-caroten. In cereale (grau, secara), carotenii se gasesc in concentratii de 130-150g/100 g produs. Prin macinarea graului si obtinerea fainii albe, cantitatea de provitamine scade pana la disparitie (cu cat painea este mai alba, cu atat continutul de caroteni diminueaza mai evident). Cartofii nu contin decat urme de caroteni.
Pastrarea legumelor si fructelor culese o perioada mai indelungata duce la pierderea continutului lor in provitamine, datorita proceselor oxidative. Astfel, in cazul morcovilor, dupa 120 de zile de pastrare la 00C, concentratia de caroteni scade de la 18 mg% pe produs proaspat la 13,4 mg% pe produs conservat.

O bogata sursa in beta-caroten o reprezinta si uleiul extras din catina alba.

Vitamina C (acidul ascorbic) este unul dintre cele mai studiate principii nutritive din punct de vedere al protectiei anticancerigene. Mecanismele prin care ea isi exercita acest rol sunt multiple. In primul rand actiunea sa antioxidativa reduce numarul radicalilor liberi nocivi asupra materialului genetic (au potential cancerigen).
Vitamina C competitioneaza, de asemenea, cu aminele pentru nitritii disponibili, impiedicand astfel formarea nitrozaminelor (substante cu potential cancerigen demonstrat). Studii experimentale facute pe animale arata ca administrarea concomitenta a precursorilor nitrozaminelor cu acidul ascorbic asigura o protectie anticanceroasa a animalelor de 100% daca vitamina C se foloseste in cantitati mai mari de 90mg/Kg corp. Daca acidul ascorbic este administrat dupa formarea nitrozaminelor, atunci efectul sau anticancerigen dispare. Unii autori sustin insa ca vitamina C ar inhiba influenta malignizanta a nitrozaminelor, dovedind chiar si dupa formarea acestora un grad de protectie anticancerigen.

Vitamina C favorizeaza totodata metabolizarea unei game largi de agenti cancerigeni.
Prin stimularea sistemului de aparare imunologic, vitamina C intervine in distrugerea formelor initiale ale celulelor supuse mutatiei maligne.
Tinand cont de influenta anticancerigena a acidului asorbic, regimul alimentar trebuie sa furnizeze cantitati corespunzatoare de vitamina C. Acestea nu au putut fi cu precizie stabilite, insa, dupa unii autori, ele se situeaza la aproximativ 200 mg/zi.
Principala sursa de vitamina C este reprezentata de legume si fructe [3].

Vitamina E (tocoferolii) reduce riscul malignizarii prin blocarea radicalilor liberi (au potential cancerigen), prin scaderea formarii nitrozaminelor (competitiv cu aminele, vitamina E reactioneaza cu nitritii) si prin potentarea efectelor anticancerigene ale seleniului.
Se estimeaza ca protectia fata de degenerarea maligna prin recurgerea la doze mari de vitamina E (1000 mg/Kg corp) nu este superioara fata de utilizarea dozelor moderate (30 mg/Kg corp).
Pentru asigurarea unei alimentatii cat mai bogate in vitamina E trebuie tinut cont de continutul tocoferolic al produselor nutritive, de ponderea pe care o pot avea in nutritie produsele alimentare bogate in vitamina E, de pierderile acesteia in timpul proceselor de prelucrare industriala a alimentelor sau de timpul prepararii culinare si de preferintele alimentare ale subiectilor.
Se prefera recurgerea la vitamina E furnizata de hrana intrucat acest lucru este mai fiziologic, iar pe de alta parte activitatea tocoferolilor naturali este mai mare decat a celor de sinteza.
In general, aportul de tocoferoli depinde de cantitatea de lipide din dieta (cu cat regimul alimentar contine acizi grasi nesaturati intr-o cantitate mai mare, cu atat mai mult creste necesarul de vitamina E al organismului), de sex (necesarul de vitamina E este mai ridicat la femei), de anotimp (necesarul de vitamina este mai ridicat primavara) etc. Principalele surse alimentare de tocoferoli sunt reprezentate de produsele nutritive de origine vegetala. Cele mai mari concentratii se gasesc in uleiurile vegetale (indeosebi cele din germeni de porumb), in fructele oleaginoase proaspete, neprajite (arahide, nuci, migdale) si germenii de grau.
Se apreciaza ca germenii vegetalelor comestibile contin mai multa vitamina E decat semintele din care provin.

Seleniul

Studii epidemiologice au evidentiat o corelatie inversa intre aportul de seleniu si mortalitatea prin cancer. Totodata, s-a observat ca reducerea nivelului seric al seleniului se asociaza cu o mare frecventa a metastazelor, a tumorilor multiple primare, a recrudescentei maligne si cu scurtarea duratei medii de supravietuire. Mecanismele prin care seleniul intervine in reducerea riscului cancerigen sunt partial cunoscute. Ele sunt reprezentate de cresterea absorbtiei vitaminei E (tocoferolul blocheaza radicalii liberi, scade formarea nitrozaminelor), de cresterea activitatii glutationoxidazei (este o selenoenzima ce intervine in indepartarea hidroxiperoxizilor, substante cu potential cancerigen), de inhibarea legarii anumitor cancerigeni de substratul celular si de inhibarea etapei de promovare a cancerogenezei

Sursele alimentare bogate in seleniu sunt reprezentate de faina din oasele de peste, specialitatile marine (in special stridii), rinichi, ficat, carne, cereale integrale, galbenus de ou, usturoi. Fructele si legumele (in special rosiile si ceapa) reprezinta surse sarace in seleniu.

Alimente naturale recomandate in profilaxia cancerului.

In conditiile societatii industrializate actuale, cand aportul de substante biologic active este mai necesar decat aportul energetic, o serie de alimente sunt folosite nu numai datorita proprietatilor nutritive, cat si pentru protectia anticancerigena pe care o ofera.
Teama impactului cu degenerescenta maligna a impus in anumite categorii ale populatiei introducerea in ratia alimentara a produselor cu calitati anticarcinogene dovedite. Un exemplu in acest sens il constituie usturoiul al carui miros neplacut a limitat anterior utilizarea sa curenta. Faptul ca acesta intarzie aparitia tumorilor (datorita unei substante numita alicina), detinand totodata proprietati hipotensive si hipocolesterolemiante, a facut ca usturoiul sa fie mai frcevent folosit in cadrul meniurilor. Interesul trezit pentru acest produs a dus la efectuarea de cercetari pentru obtinerea unor soiuri fara miros neplacut ce pot fi astfel consumate mai frecvent si in cantitati mari. Pana in prezent nu se poate spune daca soiurile respective si-au pastrat si calitatile terapeutice.
Mentionam ca reducerea riscului degenerarii maligne se realizeaza nu numai prin consumul alimentelor ce contin substante anticancerigene dovedite, ci si prin folosirea produselor nutritive cu cat mai putine implicatii cancerigene (se restrange consumul de carne, grasimi, produse afumate si sarate, prajeli etc. si ce creste consumul de legume, fructe, produse cerealiere etc).

In cele ce urmeaza prezentam principalele produse nutritive naturale implicate in protectia anticancerigena.

1. Legumele si fructele
   
   Legumele si fructele consumate zilnic si intr-o proportie importanta exercita un rol protector antimalign atat prin aportul de substante anticancerigene pe care il contin, cat si prin limitarea volumica pe care o antreneaza asupra altor categorii alimentare implicate in cancerogeneza (carnea in exces, grasimi in cantitate crescuta etc.).
   Se estimeaza ca potentialul anticancerigen este mai ridicat la vegetalele colorate comparativ cu cele incolore. Se pare ca o parte din colorantii vegetali detin proprietati antitumorale. Un exemplu in acest sens il reprezinta betalaina, colorantul specific sfeclei rosii. Ea intervine asupra respiratiei celulelor maligne pe care o perturba. De asemenea, carotenul (intervine in blocarea proliferarii maligne) se gaseste concentrat in special in legumele de culoare rosie, oranj, verde. Surse importante de caroten sunt morcovii, ardeiul rosu, tomatele, verdeturile, piersicile, caisele.
   Un rol important in protectia anticanceroasa se atribuie fructelor bogate in polifenoli naturali si in special in bioflavone (ex. strugurii, coacazele,afinele etc.).
   Bioflavonele intervin in activitatea sistemelor de neutralizare a substantelor cancerigene.
   Alaturi de ele, in legume si fructe se gasesc izotiociananti, antioxidanti fenolici si indoli, a caror actiune anticancerigena se manifesta cand vegetalele ce le contin sunt consumate inainte sau in acelasi timp cu produsul cancerigen.
   Legumele si fructele reprezinta, totodata, o sursa importanta de fibre alimentare, al caror rol in profilaxia cancerogenozei indusa direct de alimentatie a fost deja mentionata. Spre deosebire de cele provenite din cereale, acestea au o structura mai fina si , prin urmare, sunt mai usor tolerate. Din legumele si fructele implicate mai mult in protectia anticancerigena mentionam usturoiul, germenii de grau, merele, morcovii, spanacul, frunzele de sfecla, varza alba, salata verde, macesele, coacazele, strugurii, afinele etc. O atentie deosebita se acordain ultimul timp sucului de sfecla rosie (100ml de 3 ori pe zi) si celui de orz verde (se consuma diluat in apa sau suc de mere, de 3 ori pe zi, cate un pahar)
   
2. Pestele oceanic
   
   Studii efectuate in ultimii 5 ani au evidentiat pestele oceanic ca fiind nu numai o sursa alimentara de protectie impotriva aterogenezei, dar si impotriva maladiei canceroase. Evaluarea incidentei neoplasmului de san la eschimosii din Groenlanda a evidentiat valori mici ale bolii in randul acestei categorii populationale, desi consumul de grasimi este foarte ridicat (70% din ratia calorica, lipidele provin din grasimea pestilor si a altor animale marine bogate in acizi grasi polinesaturati). Intrucat este cunoscut faptul ca excesul lipidic favorizeaza degenerarea maligna, s-a ridicat problema decelarii factorilor anticancerigeni. Cercetarile efectuate au aratat ca protectia este oferita chiar de catre anumiti acizi grasi din grasimea de peste. Este vorba de acidul eicosapentaenoic si acidul docosahexaenoic. S-a observat ca cu cat dieta contine mai multi acizi grasi nesaturati din grupul omega 6 (ex. acidul linoleic si arahidonic), cu atat riscul aparitiei cancerului mamar este mai pronuntat. Suplimentarea dietei cu acizi grasi nesaturati din grupul omega 3 (ex. acidul eicosapentaenoic si docosahexanoic) diminueaza riscul amintit. Este important ca aportul acizilor grasi anticancerigeni sa fie suficient de mare pentru a contrabalansa efectele celor din grupul omega 6. Principala sursa alimentara naturala care poate furniza cantitati mari de acid eicosapentaenoic si dococahexaenoic este pestele oceanic.
   
3. Produsele din germeni de grau
   
   Germenii de grau sunt subproduse ale procesului de macinare a graului. Ei au o valoare nutritiva exceptionala (planta depune in germeni cei mai importanti produsi biologici), dar si un potential terapeutic remarcabil (polinevrite, eczeme, bronsite, unele afectiuni digestive etc).
   Studii intreprinse in urma cu 10-15 ani au evidentiat existenta in germenii de grau a unor factori care maresc rezistenta celulelor fata de degenerarea maligna. O parte din acestia sunt reprezentati de vitamina E, seleniu si zinc. Ei se gasesc in concentratie mai mare decat in boabele de grau, faina sau tarate. Prezenta compusilor fenolici mareste eficienta antioxidanta si, implicit, scade potentialul cancerigen indus de radicalii liberi.
   Dat fiind proprietatile nutritive deosebite, germenii de grau sunt folositi pentru obtinerea unei game largi de produse alimentare. Pentru utilizarea lor in nutritia umana se impune insa realizarea unei purificari ridicate in inactivitatea substantelor antinutritive existente in germenii de grau. In scopul realizarii purificarii ridicate, se pot folosi metodele clasice de separare intrebuintate in industria moraritului. Pentru inactivarea substantelor antinutritive existente in germeni se face o prajire uscata sau se autoclaveaza germenii la 1200C, timp de 20-45 minute. Prajirea uscata duce la obtinerea unui produs cu valoare alimentara superioara celui obtinut prin autosalvare. Prin tratarea termica, faina de grau se conserva mai usor si capata o aroma mai placuta.
   
4. Drojdia de bere
   
   Drojdia de bere este un produs valoros, cu o compozitie chimica armonioasa completa, capabila sa asigure organismului o gama larga de nutrienti, cu valoare energetica, nutritionala si in anumite situatii terapeutica. Legat de ultimul aspect, drojdia de bere si-a probat influenta benefica asupra unui grup apreciabil de afectiuni: obezitate, diabet zaharat, ateroscleroza, denutritie, boli hepatice inflamatorii, maladii ale sistemului nervos etc.
   In ultimele doua decenii rezultatele experimentale si clinice ii gasesc drojdiei de bere utilizarea in terapia profilactica a maladiei canceroase. Ea poate fi insa intrebuintata si in corectia deficitului nutritional al bolnavilor cu degenerescenta maligna.
   Influenta frenatoare asupra cancerogenezei este datorata in parte furnizarii unor cantitati ridicate de glutation. Aceasta contribuie la protectia celulara fata de diferiti peroxizi cu potential cancerigen. Glutationul intra in alcatuirea glutationoxidazei, enzima apreciata dupa unii autori ca fiind cel mai eficient mijloc de protectie fata de peroxidare.
   
   Activitatea glutationoxidazei poate fi optimizata daca aportul de seleniu este adecvat (glutationoxidaza este o selenoenzima). In acest scop, tinand cont de marea capacitate a drojdiilor de a forma complecsi cu metalele, s-a obtinut o drojdie imbogatita cu seleniu. Pe aceasta cale sunt furnizate organismului cantitati crescute de glutation si seleniu, ceea ce mpreste potentialul biologic de neutralizare a peroxizilor cancerigeni.
   Cantitatile de drojdie de bere recomandate spre consum zilnic se ridica pana la 35 de grame.

NOTA:

Acest articol este preluat din cartea "Alimentatia omului sanatos si bolnav", aparuta in Editura Academiei, 2005 sub coordonarea Conf. Univ. Dr. Maria Mota, Sefa Centrului Clinic de Diabet Nutritie Boli Metabolice Dolj,
Universitatea de Medicina si Farmacie Craiova

Drepturile de autor apartin in totalitate autorilor acestei carti.